Misiune prin rugăciune (II)
Să nu osteniţi în facerea binelui! (2 Tesaloniceni 3:13)
O soră povestea că a fost în concediu cu prietena ei într-o vizită la Viena. Erau cu gospodina casei se uitau la televizor. Deodată, a sosit un SMS. S-au uitat una la alta, gândindu-se cum să procedeze: era timpul rugăciunii. Prietena lor a observat… „Este vreo problemă? Ce s-a întâmplat?” „Ştii, noi avem ora de rugăciune şi trebuie să ne retragem!” „O, asta nu e problemă. Şi mie îmi place să mă rog.” Chiar dacă ea frecventează o altă biserică, a închis televizorul, au îngenuncheat şi s-au rugat. A fost o părtăşie deosebită. Sufletele lor au fost pline de mulţumire faţă de Prietenul nostru minunat!
Într-o biserică numeroasă unde nu funcţiona Departamentul Misiunea Femeii, sora care este lider al acestui departament a luat iniţiativa foarte serios. Ne-am consultat de multe ori şi ne-am rugat. Duhul Sfânt le-a mişcat profund inimile şi au pornit la lucru. Au organizat un grup foarte devotat pentru lucrare şi femeile lucrează acum cu zel, ca furnicile. Au decis să-i ajute pe cei nevoiaşi să aibă hrană fizică şi spirituală. Dumnezeu intervine în mod miraculos. De două ori pe săptămână, duminica şi miercurea, gătesc: aproximativ 40 de persoane sunt hrănite. Chiar şi soţii se implică pentru a ajuta surorile să transporte mâncarea acasă pentru unii bătrâni de prin cătune. Le fac foc, îi ajută să se îmbrace. Au anunţat şi primăria că sunt dispuşi să ajute. Lucrarea lor este preţuită de autorităţi, care s-au oferit să-i ajute la nevoie cu o maşină pentru transport.
Aş mai putea prelungi lista cu multe femei devotate care organizează grupe chiar la locul de muncă; strâng bani şi ajută cu regularitate familiile nevoiaşe cu pachete de alimente. Unii au nevoi financiare pentru spitalizare sau pentru plata facturilor de întreţinere; sunt ajutaţi să rebranşeze gazul, lumina; multe alte nevoi sunt împlinite. Oamenii strigă de bucurie, pentru că Dumnezeu este mare!
Să ne rugăm cu un zel mai mare pentru revărsarea Duhului Sfânt! Cel mai important lucru este să fie înălţat Numele lui Isus. Pune-ţi mâna în mâna Lui. El îşi întinde braţul peste bastioanele cerului, pentru ca tu să te poţi sprijini încrezătoare de El. Oh, ce iubire duioasă a manifestat Domnul Isus pentru noi! Făgăduinţele Bibliei sunt trandafirii, crinii şi garoafele din grădina Domnului. (Ellen G. White, Minte, caracter, personalitate)
Draga mea soră! Te invit astăzi să cântăm împreună – „Isus, Prieten minunat!” Să conştientizezi în inima ta că este minunat şi foarte real. El doreşte o conversaţie permanentă cu tine. Te aşteaptă la dialog şi doreşte să-ţi răspundă. Experimentează colaborarea cu El în lucrarea de salvare a semenilor. El este cu adevărat un Prieten minunat!
Ana Nădăşan, Teleac, Transilvania de Sud