Întâmplare sau providenţa?
Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta!
(Psalmii 32:8)
Credem că nimic nu este la întâmplare şi că viaţa noastră este sub călăuzirea lui Dumnezeu. Este aşa de minunat să te abandonezi în mâna unui Dumnezeu puternic şi iubitor care are un plan înţelept pentru fiecare!
Tanti Adriana, care fusese medic pediatru la spitalul din Cluj, mi-a povestit că într-o zi, când a intrat în salon, Georgică, un băieţel de opt anişori, i-a zis: „Doamna doctor, vă rog s-o lăsaţi pe doamna asistentă să stea cu mine, că astăzi am să mor!…”
„Nu se poate, Georgică – i-a spus tanti Adriana. Tu te-ai făcut bine şi astăzi o să pleci acasă!”
A început să consulte copiii. Când a ajuns la patul lui Georgică, el era culcat cu faţa la perete. L-a mângâiat uşor pe spate şi i-a spus: „Hai, Georgică, să facem vizita!” Dar Georgică n-a mai reacţionat…
Nu i-a fost uşor. Cu fiecare copil care murea, parcă se stingea şi câte o scânteie din flacăra vieţii ei. împovărată cu multe griji, grăbită, într-una din zilele pline de responsabilitate ale serviciului ei, în loc să urce un etaj, acolo unde avea treabă, a coborât… S-a văzut în faţa camerei unde erau depuşi copiii stinşi din viaţă, înainte de a fi duşi la morgă. Deşi se grăbea foarte tare, totuşi, pentru că obişnuia să-i mai privească o dată, aşa ca de rămas-bun, pe copiii care mureau în secţia ei, a intrat… Acolo era depus un alt băiat care tocmai murise. L-a privit cu atenţie: copilul respira… A chemat repede brancardierii, l-au dus în salon şi copilul şi-a revenit complet. Mama lui îşi sunase soţul şi-i spusese că băiatul lor murise. Tatăl, când a ajuns la spital şi l-a găsit pe băiat stând pe pat şi bălăngănindu-şi picioarele fericit, i-a reproşat soţiei, strigând: „îţi arde de glume?!” Doamna doctor a intervenit, explicându-i situaţia.
Nu! N-a fost o întâmplare că a coborât un etaj, în loc să urce…
Dumnezeu are un plan cu fiecare. Vrei să calci pe urmele lui Isus? Vrei să fii omul potrivit, la timpul potrivit? Vrei să te laşi în mâna providenţei?
„În viaţa Sa pe pământ, Hristos nu a făcut niciun plan pentru Sine. A acceptat planurile lui Dumnezeu pentru El. Tot aşa ar trebui să depindem şi noi de Dumnezeu… Dacă încredinţăm căile noastre în mâna Lui, El ne va călăuzi paşii… Dumnezeu nu-Şi conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înşişi să fie conduşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început şi dacă ar zări slava scopului pe care îl împlinesc ca împreună-lucrători cu el.” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 462)
Catană Maria, Roman, Moldova
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO