Annus horribilis
Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!
(Psalmii 130:1,2)
Lumea mea fericită se cutremura pe de-a-ntregul, din temelii. Nu avusesem probleme în familie până acum şi îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru asta. Însă acum, bucăţică cu bucăţică, rând pe rând, lumea mea se prăbuşea.
Totul începuse în decembrie, când una dintre fiicele noastre ne-a spus că vrea să renunţe la căsătoria nefericită pe care o avea. Am fost distruşi. Apoi, la începutul lunii februarie, am primit un telefon de la fiica noastră mai mică. Plângea. Ne suna de la capătul celălalt al pământului, unde lucra ca voluntar, ca să ne spună cât de disperată şi nefericită se simţea. La scurt timp, o altă fiică a pierdut o a doua sarcină. Iar soţul ei, care îşi terminase studiile, nu reuşea să găsească nimic de lucru. De ce nu intervenea Dumnezeu pentru ei?
Părea că numai uneia dintre fiicele noastre îi merge bine, însă cu toate acestea pe cap, nu mi-am dat seama ce probleme avea ea. Poate că nu voia să mai adauge poveri, aşa că nu a spus nimic. Eu mă simţeam epuizată şi nu înţelegeam de ce. Nu puteam să fac nicio mişcare fără durere, aşa că am început o serie de teste medicale care au arătat că era vorba de o boală mai veche netratată. Ajunsesem la limită.
Pe 24 noiembrie 1992, Regina Elisabeta a Il-a a vorbit la aniversarea celui de-al 40-lea an de la urcarea pe tron despre annus horribilis. Spunea că, în acel an, şi fiica, şi fiul ei divorţaseră (divorţul unui alt fiu avea să se producă o lună mai târziu) şi, pe deasupra, cu câteva zile mai înainte, un incendiu avusese loc la Castelul Windsor.
Nu m-aş fi gândit că eu însămi voi avea un annus horribilis. Însă 2008 a fost un astfel de an pentru mine. Când se apropia de sfârşit, speram ca anul următor să fie unul mai bun în care să se rezolve aceste probleme care tot apăreau. Fiica noastră cea mică s-a întors acasă fără traume ireversibile, iar în luna aprilie, două dintre fiicele noastre au născut copii sănătoși la numai trei zile distanţă. Ce bucurie! Ginerele nostru şi-a găsit un loc de muncă bine plătit, iar fiica cea mare şi-a revenit cu bine după divorţ. Eu încă am probleme de sănătate, însă nu mi-am pierdut speranţa.
Poate că învăţăm compasiunea când noi înşine suntem în suferinţă. Acum pot să dau mai departe speranţa că vremurile grele, oricât de grele ar fi la un moment dat, se încheie şi pot fi transformate în experienţe extraordinare. Sunt bucuroasă şi recunoscătoare pentru fiecare pas înainte.
HANNELE OTTSCHOFSK1
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
