Marcu 8
MARCU 8
1. În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult norod și n-avea ce mânca, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis:
2. „Mi-e milă de norodul acesta, căci iată că de trei zile stau lângă Mine și n-au ce mânca.
3. Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, au să leșine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.”
4. Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceștia aici, într-un loc pustiu?”
5. „Câte pâini aveți?”, i-a întrebat Isus. „Șapte”, I-au răspuns ei.
6. Atunci a poruncit norodului să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, și ei le-au împărțit norodului.
7. Mai aveau și câțiva peștișori, și Isus, după ce i-a binecuvântat, a poruncit să-i împartă și pe aceia.
8. Au mâncat și s-au săturat și au ridicat șapte coșnițe pline cu rămășițele de firimituri.
9. Erau aproape patru mii de inși. În urmă, Isus le-a dat drumul.
Aluatul fariseilor
10. Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi și a venit în părțile Dalmanutei.
11. Fariseii au venit deodată și au început o ceartă de vorbe cu Isus. Și, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
12. Isus a suspinat adânc în duhul Său și a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.”
13. Apoi i-a lăsat și a intrat iarăși în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
14. Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei, în corabie, n-aveau decât o pâine.
15. Isus le dădea în grijă și le zicea: „Luați seama, să vă păziți bine de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod!”
16. Ucenicii se gândeau și ziceau între ei: „Fiindcă n-avem pâini.”
17. Isus a înțeles lucrul acesta și le-a zis: „Pentru ce vă gândiți că n-aveți pâini? Tot nu pricepeți și tot nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?
18. Aveți ochi și nu vedeți? Aveți urechi și nu auziți? Și nu vă aduceți aminte deloc?
19. Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbați, câte coșuri pline cu firimituri ați ridicat?” „Douăsprezece”, I-au răspuns ei.
20. „Și când am frânt cele șapte pâini la cei patru mii de bărbați, câte coșnițe pline cu firimituri ați ridicat?” „Șapte”, I-au răspuns ei.
21. Și El le-a zis: „Tot nu înțelegeți?”
Vindecarea unui orb la Betsaida
22. Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb și L-au rugat să Se atingă de el.
23. Isus a luat pe orb de mână și l-a scos din sat, apoi i-a pus scuipat pe ochi, Și-a pus mâinile peste el și l-a întrebat: „Vezi ceva?”
24. El s-a uitat și a zis: „Văd niște oameni umblând, dar mi se par ca niște copaci.”
25. Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite țintă și, când s-a uitat, a fost tămăduit și a văzut toate lucrurile deslușit.
26. Atunci, Isus l-a trimis acasă și i-a zis: „Să nu intri în sat și nici să nu spui cuiva în sat.”
Mărturisirea lui Petru
27. Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
28. Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alții: Ilie; alții: Unul din proroci.”
29. „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt Eu?” „Tu ești Hristosul!” I-a răspuns Petru.
30. Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
Isus vestește patimile și moartea Sa
31. Atunci a început să-i învețe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și după trei zile să învieze.
32. Le spunea lucrurile acestea pe față. Petru însă L-a luat deoparte și a început să-L mustre.
33. Dar Isus S-a întors și S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru și i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
34. Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze.
35. Căci oricine va vrea să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața din pricina Mea și din pricina Evangheliei o va mântui.
36. Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?
37. Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
38. Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.”