Țefania 1
ȚEFANIA 1
1. Cuvântul Domnului care a fost spus lui Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, pe vremea lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda.
2. „Voi nimici totul de pe fața pământului”, zice Domnul.
3. „Voi nimici oamenii și vitele, păsările cerului și peștii mării, pietrele de poticnire și pe cei răi împreună cu ele; voi nimici cu desăvârșire pe oameni de pe fața pământului”, zice Domnul.
4. „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda și împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârșire din locul acesta rămășițele lui Baal, numele slujitorilor săi și preoții împreună cu ei,
5. pe cei ce se închină pe acoperișuri înaintea oștirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură și pe împăratul lor, Malcam,
6. pe cei ce s-au abătut de la Domnul și pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.”
7. Tăcere înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit jertfa, Și-a sfințit oaspeții.
8. „În ziua jertfei Domnului, voi pedepsi pe voievozii și pe fiii împăratului și pe toți cei ce poartă haine străine.
9. În ziua aceea, voi pedepsi și pe toți cei ce sar peste prag, pe cei ce umplu de silnicie și de înșelăciune casa stăpânului lor.
10. În ziua aceea”, zice Domnul, „se vor auzi strigăte de jale la Poarta Peștilor, urlete în cealaltă mahala a cetății și un mare prăpăd pe dealuri.
11. Văitați-vă, locuitori din Macteș! Căci toți cei ce fac negoț sunt nimiciți, toți cei încărcați cu argint sunt nimiciți cu desăvârșire.
12. În vremea aceea, voi scormoni Ierusalimul cu felinare și voi pedepsi pe toți oamenii care se bizuiesc pe drojdiile lor și zic în inima lor: ‘Domnul nu va face nici bine, nici rău!’
13. Averile lor vor fi de jaf și casele lor vor fi pustiite; vor zidi case, și nu le vor locui, vor sădi vii, și nu vor bea vin din ele.”
14. Ziua cea mare a Domnului este aproape, este aproape și vine în grabă mare! Da, este aproape ziua cea amarnică a Domnului, și viteazul țipă cu amar.
15. Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz și de groază, o zi de pustiire și de nimicire, o zi de întuneric și de negură, o zi de nori și de întunecime,
16. o zi în care vor răsuna trâmbița și strigătele de război împotriva cetăților întărite și a turnurilor înalte.
17. „Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare și vor bâjbâi ca niște orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful și carnea, ca gunoiul!”
18. Nici argintul, nici aurul lor nu va putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, ci toată țara va fi mistuită de focul geloziei Lui, căci va nimici deodată pe toți locuitorii țării.