IONA 3

1. Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel:
2. „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo strigarea pe care ți-o voi da!”
3. Și Iona s-a sculat și s-a dus la Ninive, după Cuvântul Domnului. Și Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.
4. Iona a început să pătrundă în oraș cale de o zi, strigând și zicând: „Încă patruzeci de zile, și Ninive va fi nimicită!”
5. Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.
6. Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, și-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac și a șezut în cenușă.
7. Și a trimis să se dea de știre în Ninive, din porunca împăratului și mai-marilor lui, următoarele: „Oamenii și vitele, boii și oile să nu guste nimic, să nu pască și nici să nu bea apă deloc!
8. Ci oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile!
9. Cine știe dacă nu Se va întoarce Dumnezeu și Se va căi și dacă nu-Și va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”
10. Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO