Ezechiel 44
EZECHIEL 44
1. M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaș, dinspre răsărit. Dar era închisă.
2. Și Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide și nimeni nu va trece pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!
3. În ce privește pe voievod, voievodul va putea să șadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porții și va ieși pe același drum.”
4. M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat și iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Și am căzut cu fața la pământ.
5. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi și ascultă cu urechile tale tot ce-ți voi spune cu privire la toate rânduielile Casei Domnului și cu privire la toate legile ei; privește cu băgare de seamă intrarea casei și toate ieșirile Sfântului Locaș!
6. Și spune celor îndărătnici, casei lui Israel: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Ajungă-vă toate urâciunile voastre, casa lui Israel!
7. Ați băgat în Locașul Meu cel Sfânt niște străini cu inima netăiată împrejur și cu carnea netăiată împrejur ca să-Mi spurce casa; ați adus pâinea Mea, grăsimea și sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre și ați rupt astfel legământul Meu.
8. N-ați păzit ce trebuia păzit cu privire la lucrurile Mele cele sfinte, ci i-ați pus în locul vostru, ca să facă slujbă în Locașul Meu cel Sfânt.»
9. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Niciun străin netăiat împrejur cu inima și netăiat împrejur cu trupul să nu intre în Locașul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.
10. Mai mult, leviții care s-au depărtat de Mine când se rătăcea Israel și se abătea de la Mine ca să-și urmeze idolii vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor:
11. ei vor fi în Locașul Meu cel Sfânt ca slugi, vor păzi porțile casei și vor face slujbă în casă; vor junghia pentru popor vitele rânduite pentru arderile-de-tot și pentru celelalte jertfe și vor sta înaintea lui ca să-i slujească.
12. Pentru că i-au slujit înaintea idolilor lui și au făcut să cadă în păcat casa lui Israel, de aceea Îmi ridic mâna asupra lor», zice Domnul Dumnezeu, «ca să și poarte pedeapsa nelegiuirii lor.
13. Nu se vor apropia de Mine ca să fie în slujba Mea ca preoți, nu se vor apropia de lucrurile Mele cele sfinte, nici de lucrurile Mele preasfinte, ci vor purta pedeapsa rușinii lor și urâciunilor pe care le-au săvârșit.
14. Totuși le voi da paza casei, îi voi întrebuința la toată slujba ei și la tot ce trebuie făcut în ea.
15. Dar preoții, leviții, fiii lui Țadoc, care au păzit slujba Locașului Meu celui Sfânt când se rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se vor apropia de Mine să-Mi slujească și vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime și sânge», zice Domnul Dumnezeu.
16. «Ei vor intra în Locașul Meu cel Sfânt, se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească și vor fi în slujba Mea.
17. Când vor trece pe porțile curții dinăuntru, se vor îmbrăca în haine de in; nu vor avea pe ei nimic de lână când vor face slujba în porțile curții dinăuntru și în casă.
18. Vor avea pe cap și scufii de in și izmene de in pe coapsele lor, nu se vor încinge cu ceva care să aducă sudoarea,
19. iar când vor ieși să se ducă în curtea de afară, la popor, vor lepăda veșmintele cu care fac slujba și le vor pune în odăile Sfântului Locaș; se vor îmbrăca în altele ca să nu sfințească poporul cu veșmintele lor.
20. Nu-și vor rade capul, dar nici nu vor lăsa părul să crească în voie, ci va trebui să-și taie părul.
21. Niciun preot nu va bea vin când va intra în curtea dinăuntru.
22. Nu vor lua de nevastă nicio văduvă, nicio femeie lăsată de bărbat, ci vor lua numai fecioare din sămânța casei lui Israel, totuși vor putea să ia și pe văduva unui preot.
23. Vor învăța pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt și vor arăta deosebirea dintre ce este necurat și ce este curat.
24. Vor judeca în neînțelegeri și vor hotărî după legile Mele. Vor păzi, de asemenea, legile și poruncile Mele, la toate sărbătorile Mele și vor sfinți Sabatele Mele.
25. Un preot nu se va duce la un mort, ca să nu se facă necurat; nu va putea să se facă necurat decât pentru un tată, pentru o mamă, pentru un fiu, pentru o fiică, pentru un frate și pentru o soră care nu era măritată.
26. După curățire, i se vor număra șapte zile.
27. În ziua când va intra în Locașul Meu cel Sfânt, în curtea dinăuntru, ca să facă slujba în Sfântul Locaș, își va aduce jertfa de ispășire», zice Domnul Dumnezeu.
28. «Iată moștenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moștenirea lor. Să nu le dați nicio moșie în Israel: Eu voi fi moșia lor!
29. Dar se vor hrăni cu darurile de mâncare, cu jertfele de ispășire și de vină și tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduință în Israel va fi al lor.
30. Cele mai bune din cele dintâi roade de orice fel și partea ridicată din toate darurile de mâncare pe care le veți aduce ca daruri ridicate vor fi ale preoților; veți da preoților și pârga făinii voastre, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră.
31. Preoții însă nu vor mânca din nicio pasăre sau vită moartă ori sfâșiată de fiară.