EZECHIEL 16

1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. „Fiul omului, arată Ierusalimului urâciunile lui
3. și spune-i: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: «Prin obârșia și nașterea ta ești din țara canaaniților; tatăl tău era amorit și mama ta, hetită.
4. La naștere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ți s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă, ca să fii curățită, nici n-ai fost frecată cu sare și nici n-ai fost înfășată în scutece.
5. Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine ca să-ți facă măcar unul din aceste lucruri din milă pentru tine, ci ai fost aruncată pe câmp, așa de scârbă le era de tine în ziua nașterii tale.
6. Atunci, Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău și am zis: ‹Trăiește chiar și în sângele tău!› Da, ți-am zis: ‹Trăiește chiar și în sângele tău!›
7. Te-am înmulțit cu zecile de mii, ca iarba de pe câmp. Și ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumusețe desăvârșită, ți s-au rotunjit țâțele, ți-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
8. Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine și iată că îți venise vremea, vremea dragostei. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ți-am acoperit goliciunea, ți-am jurat credință, am făcut legământ cu tine», zice Domnul Dumnezeu, «și ai fost a Mea!
9. Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine și te-am uns cu untdelemn.
10. Ți-am dat haine cusute cu fir și o încălțăminte de piele de vițel de mare, te-am încins cu in subțire și te-am îmbrăcat în mătase.
11. Te-am împodobit cu scule scumpe, ți-am pus brățări la mână și o salbă la gât;
12. ți-am pus o verigă în nas, cercei în urechi și o cunună minunată pe cap.
13. Astfel, ai fost împodobită cu aur și cu argint și ai fost îmbrăcată cu in subțire, cu mătase și cusături cu fir. Ai mâncat floarea făinii, miere și untdelemn. Erai de o frumusețe desăvârșită, ba ajunseseși chiar împărăteasă.
14. Ți s-a dus vestea printre neamuri pentru frumusețea ta, căci era desăvârșită de tot datorită strălucirii cu care te împodobisem», zice Domnul Dumnezeu.
15. «Dar te-ai încrezut în frumusețea ta și ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ți-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor și te-ai dat lor.
16. Ai luat și din hainele tale, ți-ai făcut înălțimi pe care le-ai împodobit cu toate culorile și ai curvit pe ele: așa cum nu s-a întâmplat și nici nu se va mai întâmpla vreodată.
17. Ți-ai luat până și minunatele tale podoabe de aur și de argint pe care ți le dădusem și ți-ai făcut niște chipuri de bărbați cu care ai curvit.
18. Ți-ai luat și hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele și ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu și tămâia Mea.
19. Pâinea pe care ți-o dădusem, floarea făinii, untdelemnul și mierea cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor ca niște tămâie cu un miros plăcut. Iată ce s-a întâmplat», zice Domnul Dumnezeu!
20. «Apoi ți-ai luat fiii și fiicele pe care Mi-i născuseși și i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mâncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,
21. de Mi-ai mai înjunghiat fiii și i-ai dat, trecându-i prin foc în cinstea lor?
22. Și, în mijlocul tuturor urâciunilor și curviilor tale, nu ți-ai adus aminte de vremea tinereții tale, când erai goală, goală de tot, și te zbăteai în sângele tău!
23. După toate aceste răutăți ale tale (‹Vai, vai de tine!›, zice Domnul Dumnezeu),
24. ți-ai zidit case de curvie, ți-ai făcut înălțimi în toate piețele.
25. La toate colțurile ulițelor ți-ai făcut înălțimi, ți-ai necinstit frumusețea, ți-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.
26. Ai curvit cu egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, și ți-ai înmulțit curviile, ca să Mă mânii.
27. Dar iată că Mi-am întins mâna împotriva ta, am micșorat partea de întreținere pe care ți-o rânduisem, te-am lăsat în voia vrăjmașelor tale, fiicele filistenilor, care au roșit de purtarea ta nelegiuită.
28. Apoi ai curvit cu asirienii, pentru că erai fără saț; ai curvit cu ei, și tot nu te-ai săturat.
29. Ți-ai înmulțit curviile cu țara Canaanului și până în Haldeea, dar nici acolo nu te-ai săturat.
30. Ce slăbiciune de inimă ai avut», zice Domnul Dumnezeu, «de ai făcut toate aceste lucruri, care sunt fapta unei ibovnice dedate la curvie,
31. zidindu-ți case de curvie la toate colțurile ulițelor și făcându-ți înălțimi în toate piețele! N-ai fost nici măcar ca o curvă care-și cere plata.
32. Ai fost femeia preacurvă, care primește pe străini în locul bărbatului ei!
33. Tuturor curvelor li se plătește o plată, dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai câștigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părțile și să curvești cu ei.
34. Ai fost cu totul altfel decât celelalte curve, întrucât nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decât altele.»
35. De aceea, ascultă, curvo, cuvântul Domnului!
36. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Pentru că ți-ai risipit banii în felul acesta și ți-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi și cu toți idolii tăi urâcioși și din pricina sângelui copiilor tăi, pe care li i-ai dat,
37. de aceea, iată, voi strânge pe toți ibovnicii cu care te dezmierdai, pe toți aceia pe care i-ai iubit și pe toți aceia pe care i-ai urât, da, îi voi strânge împotriva ta din toate părțile, îți voi dezveli goliciunea înaintea lor și îți vor vedea toată goliciunea.
38. Te voi judeca așa cum se judecă femeile preacurve și ucigătoare de copii și voi face din tine o jertfă sângeroasă a urgiei și geloziei.
39. Te voi da în mâinile lor; îți vor surpa casele de curvie și îți vor nimici înălțimile; te vor dezbrăca de hainele tale, îți vor lua toată podoaba de pietre scumpe și te vor lăsa goală, goală de tot.
40. Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre și te vor străpunge cu lovituri de sabie.
41. Îți vor arde casele cu foc și se vor răzbuna pe tine înaintea unei mulțimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta și nu vei mai da plată de curvă.
42. Îmi voi potoli mânia împotriva ta și nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi liniști, nu voi mai fi supărat.
43. Pentru că nu ți-ai adus aminte de vremea tinereții tale, ci M-ai ațâțat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău», zice Domnul Dumnezeu, «ca să nu mai săvârșești alte nelegiuiri cu toate urâciunile tale!
44. Iată că toți cei ce spun zicători vor spune despre tine zicătoarea aceasta: ‹Cum este mama, așa și fata!›
45. Tu ești fata mamei tale, care s-a dezgustat de bărbatul și copiii ei. Tu ești sora surorilor tale, care s-au dezgustat de bărbații și copiii lor. Mama voastră era o hetită și tatăl vostru, un amorit.
46. Sora ta cea mai mare, care locuiește la miazănoapte de tine, este Samaria, ea și fiicele ei, și sora ta cea mai mică este Sodoma, și fiicele ei, și locuiește la miazăzi de tine.
47. Tu nu numai că ai umblat pe căile lor și ai săvârșit aceleași urâciuni, ci, ca și cum atât ar fi fost prea puțin, ai fost mai stricată decât ele în toate purtările tale.
48. Pe viața Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că sora ta Sodoma și fiicele ei n-au făcut ce ați făcut voi, tu și fiicele tale.
49. Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit.
50. Ele s-au semețit și au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea, de aceea le-am și nimicit când am văzut lucrul acesta.
51. Samaria n-a făcut nici jumătate din păcatele tale; urâciunile tale au fost mai multe decât ale ei, așa că ai ușurat vina surorilor tale prin toate urâciunile pe care le-ai făcut acum.
52. Tu, care ușurai vina surorilor tale prin purtarea ta, suferă acum urmările răutății tale; prin păcatele tale, prin care te-ai făcut mai urâcioasă decât ele, acum le faci mai ușoară vina decât a ta, de aceea acoperă-te de rușine și poartă-ți ocara, fiindcă ai ușurat vina surorilor tale!
53. Voi aduce înapoi pe prinșii lor de război, pe prinșii de război ai Sodomei și ai fiicelor ei, pe prinșii de război ai Samariei și ai fiicelor ei și pe prinșii tăi de război în mijlocul lor,
54. ca să-ți suferi ocara și să roșești pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere.
55. Astfel, surorile tale: Sodoma și fiicele ei se vor întoarce iarăși la starea lor de mai înainte și Samaria și fiicele ei se vor întoarce iarăși la starea lor de mai înainte, și tu și fiicele tale vă veți întoarce iarăși la starea voastră de mai înainte.
56. Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma în vremea mândriei tale,
57. mai înainte de vădirea răutății tale, când ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi și ale fiicelor filistenilor, care te disprețuiesc de jur împrejur!
58. Trebuie să-ți porți, în adevăr, nelegiuirile și urâciunile», zice Domnul.
59. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Îți voi face întocmai cum ai făcut și tu, care ai nesocotit jurământul, rupând legământul!
60. Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereții tale și voi face cu tine un legământ veșnic.
61. Atunci îți vei aduce aminte de purtarea ta, te vei rușina când vei primi la tine pe surorile tale, mai mari și mai mici, pe care ți le voi da ca fiice, dar nu pe temeiul legământului făcut cu tine.
62. Voi face legământul Meu cu tine și vei ști că Eu sunt Domnul,
63. ca să-ți aduci aminte de trecut și să roșești și să nu mai deschizi gura de rușine când îți voi ierta tot ce ai făcut», zice Domnul Dumnezeu.’”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO