Plângerile lui Ieremia 1
PLÂNGERILE LUI IEREMIA 1
1. Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!
A rămas ca o văduvă!
Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă printre țări,
a ajuns roabă astăzi!
2. Plânge amarnic noaptea și-i curg lacrimi pe obraji.
Niciunul din toți cei ce o iubeau n-o mângâie;
toți prietenii ei au părăsit-o
și i s-au făcut vrăjmași.
3. Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele.
Locuiește în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă!
Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
4. Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători,
toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează;
fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.
5. Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți.
Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui;
copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6. S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.
Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune
și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.
7. În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte
de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune;
când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,
iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.
8. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.
Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzându-i goliciunea,
și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.
9. Necurăția stătea lipită pe poala hainei lui
și nu se gândea la sfârșitul său.
A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie.
„Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!”
10. Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump;
ba încă a văzut cum, în Locașul lui cel Sfânt, au intrat neamurile,
cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta!
11. Tot poporul lui caută pâine suspinând;
și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața.
„Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!”
12. „O, voi, care treceți pe lângă mine,
priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea,
ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
13. Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;
mi-a întins un laț sub picioare și m-a dat înapoi.
M-a lovit cu pustiire și cu o lâncezeală de toate zilele!
14. Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele,
care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.
Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
15. Domnul a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu;
a strâns o oștire împotriva mea, ca să mi prăpădească tineretul;
ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
16. De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii,
căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața;
fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit.”
17. Sionul întinde mâinile rugător, și nimeni nu-l mângâie.
Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmași;
Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.
18. „Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui.
Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea!
Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.
19. Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat,
preoții și bătrânii mei au murit în cetate,
căutând hrană ca să-și țină viața.
20. Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe,
mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.
Afară, sabia m-a lăsat fără copii; în casă, moartea.
21. M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o,
dar vei aduce, vei vesti ziua când și ei vor fi ca mine.
22. Adu toată răutatea lor înaintea Ta
și fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!
Căci suspinele mele sunt multe și inima îmi este bolnavă.”
