Ieremia 16
Ieremia 16
1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
2. „Să nu-ți iei nevastă și să n-ai în locul acesta nici fii, nici fiice!”
3. Căci așa vorbește Domnul despre fiii și fiicele care se vor naște în locul acesta, despre mamele care-i vor naște și despre tații lor care le vor da naștere în țara aceasta:
4. „Vor muri doborâți de boală rea. Nimeni nu-i va plânge, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi pe pământ; vor pieri de sabie și de foamete, și trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului.”
5. Căci așa vorbește Domnul: „Să nu intri în nicio casă de jale, să nu plângi în ea și nici să nu te bocești cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea”, zice Domnul, „bunătatea și îndurarea Mea.
6. Și mari, și mici, toți vor muri în țara aceasta și nu vor fi îngropați: nimeni nu-i va plânge, nimeni nu-și va face tăieturi din pricina lor și nu se va rade pentru ei.
7. Nimeni nu le va pune masa în timpul jelirii ca să-i mângâie pentru cel mort și nimeni nu le va întinde paharul mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.
8. Să nu intri nici într-o casă de petrecere, ca să te așezi cu ei, să mănânci și să bei.”
9. Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi face să înceteze în locul acesta, sub ochii voștri și în zilele voastre, strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei.
10. Când vei vesti poporului acestuia toate aceste lucruri, ei îți vor zice: ‘Pentru ce ne amenință Domnul cu toate aceste mari nenorociri? Ce nelegiuire și ce păcat am făcut împotriva Domnului Dumnezeului nostru?’
11. Atunci să le răspunzi: ‘Părinții voștri M-au părăsit’, zice Domnul, ‘s au dus după alți dumnezei, le-au slujit și s-au închinat înaintea lor, iar pe Mine M-au părăsit și n-au păzit Legea Mea!
12. Și voi ați făcut și mai rău decât părinții voștri, căci iată că fiecare umblați după pornirile inimii voastre rele și nu M-ascultați.
13. De aceea, vă voi muta din țara aceasta într-o țară pe care n-ați cunoscut-o nici voi, nici părinții voștri și acolo veți sluji altor dumnezei, zi și noapte, căci nu vă voi ierta!’
14. De aceea, iată, vin zile”, zice Domnul, „când nu se va mai zice: ‘Viu este Domnul, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!’
15. Ci se va zice: ‘Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările unde-i izgonise!’ Căci îi voi aduce înapoi în țara lor, pe care o dădusem părinților lor.
16. Iată, trimit o mulțime de pescari”, zice Domnul, „și-i vor pescui; și, după aceea, voi trimite o mulțime de vânători și-i vor vâna pe toți munții și pe toate dealurile și în crăpăturile stâncilor.
17. Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea Feței Mele și nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.
18. De aceea le voi răsplăti mai întâi îndoit nelegiuirea și păcatul lor, pentru că Mi-au spurcat țara, pentru că Mi-au umplut moștenirea cu trupurile moarte ale jertfelor aduse idolilor lor și cu urâciunile lor.”
19. Doamne, tăria, cetățuia și scăparea mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: „Părinții noștri n-au moștenit decât minciună, idoli deșerți, care nu sunt de niciun ajutor!”
20. Cum poate omul să-și facă dumnezei care nu sunt dumnezei?
21. „De aceea iată că le arăt de data aceasta și-i fac să știe puterea și tăria Mea, și vor cunoaște că Numele Meu este Domnul.