Ieremia 3
Ieremia 3
1. El zice: ‘Când se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăsește, și ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea?’ N-ar fi chiar și țara aceea spurcată? Și tu ai curvit cu mulți ibovnici, și să te întorci iarăși la Mine?”, zice Domnul.
2. „Ridică-ți ochii spre înălțimi și privește. Unde n-ai curvit? Te țineai la drumuri, ca arabul în pustie, și ai spurcat țara prin curviile tale și cu răutatea ta!
3. Măcar că ploile au fost oprite și ploaia de primăvară a lipsit, totuși tu ți-ai păstrat fruntea de curvă și n-ai vrut să ai rușine!
4. Acum – nu-i așa? – strigi la Mine: ‘Tată! Tu ai fost Prietenul tinereții mele!
5. Își va ține El mânia pe vecie? O va păstra El totdeauna?’ Iată, așa ai vorbit, și totuși ai făcut lucruri nelegiuite cât ai putut!”
6. Domnul mi-a zis pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt și sub orice copac verde și a curvit acolo.
7. Eu ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Și sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta.
8. Și, cu toate că a văzut că M-am despărțit de necredincioasa Israel din pricina tuturor preacurviilor ei și i-am dat cartea ei de despărțire, totuși soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.
9. Și astfel, prin necurăția ei strigătoare, Israel a spurcat țara, a preacurvit cu piatra și lemnul.
10. Cu toate acestea, vicleana Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie”, zice Domnul.
11. Domnul mi-a zis: „Necredincioasa Israel pare nevinovată față de vicleana Iuda.
12. Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte și zi: ‘Întoarce-te, necredincioasă Israel’, zice Domnul. ‘Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv’, zice Domnul, ‘și nu țin mânie pe vecie.
13. Recunoaște-ți numai nelegiuirea, recunoaște că ai fost necredincioasă Domnului Dumnezeului tău, că ai alergat încoace și încolo la dumnezei străini, sub orice copac verde, și că n-ai ascultat glasul Meu’, zice Domnul.
14. Întoarceți-vă, copii răzvrătiți”, zice Domnul, „căci Eu sunt Stăpânul vostru, Eu vă voi lua pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie și vă voi aduce înapoi, în Sion.
15. Vă voi da păstori după inima Mea și vă vor paște cu pricepere și cu înțelepciune.
16. Când vă veți înmulți și veți crește în țară, în zilele acelea”, zice Domnul, „nu se va mai vorbi de chivotul legământului Domnului și nu-i va mai veni nimănui în gând, nu-și vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simți lipsa și nici nu vor mai face altul.
17. În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim în Numele Domnului și nu vor mai urma pornirile inimii lor rele.
18. În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel și vor veni împreună din țara de la miazănoapte în țara pe care am dat-o în stăpânire părinților voștri.
19. Eu ziceam: ‘Cum să te pun printre copiii Mei și să-ți dau o țară plăcută, o moștenire, podoabă între podoabele neamurilor?’ Mă gândeam că Mă vei chema: ‘Tată!’ și nu te vei mai abate de la Mine.
20. Dar, cum este necredincioasă iubitului său o femeie, așa Mi-ați fost necredincioși voi, casa lui Israel”, zice Domnul.
21. Un vuiet se aude pe înălțimi: sunt plânsetele și rugămințile de iertare ale copiilor lui Israel, căci și-au sucit calea și au uitat pe Domnul Dumnezeul lor.
22. „Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, și vă voi ierta abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu ești Domnul Dumnezeul nostru.
23. În adevăr, zadarnic se așteaptă mântuire de la dealuri și de la mulțimea munților; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel.
24. Idolii, dimpotrivă, au mâncat rodul muncii părinților noștri din tinerețea noastră: oile și boii lor, fiii și fiicele lor.
25. Să ne culcăm în rușinea noastră și să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi și părinții noștri, din tinerețea noastră și până în ziua de azi, și n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru.”