Isaia 24
Isaia 24
1 Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;
2 cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului: stăpânului, ca şi slugii; stăpânei, ca şi slujnicei; vânzătorului, ca şi cumpărătorului; celui ce dă cu împrumut, ca şi celui ce ia cu împrumut; datornicului, ca şi cel căruia îi este dator.
3 Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa.
4 Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere,
5 căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!
6 De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei.
7 Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă suspină.
8 A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei.
9 Nu se mai cântă când se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.
10 Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele.
11 Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară.
12 Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărâmate.
13 Da, în ţară, în mijlocul popoarelor este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinilor rămaşi după culesul viei.
14 Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, îşi înalţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului. –
15 Proslăviţi, dar, pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării! –
16 De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă Celui Neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.”
17 Groaza, groapa şi laţul vin peste tine, locuitor al ţării!
18 Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pământului!
19 Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă,
20 pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.
21 În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului.
22 Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi.
23 Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele, de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui. –
