Psalmii 30
Psalmii 30
1. (Un psalm. O cântare pentru sfinţirea Casei Domnului, făcută de David.) Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine.
2. Doamne Dumnezeule, eu am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.
3. Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
4. Cântaţi Domnului, voi cei iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel sfânt!
5. Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.
6. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!”
7. Doamne, prin bunăvoinţa Ta mă aşezaseşi pe un munte tare… dar Ţi-ai ascuns faţa, şi m-am tulburat.
8. Doamne, eu am strigat către Tine şi m-am rugat Domnului, zicând:
9. „Ce vei câştiga dacă-mi verşi sângele şi mă cobori în groapă? Poate să Te laude ţărâna? Poate ea să vestească credincioşia Ta?
10. Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!”
11. Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie,
12. pentru ca inima mea să-Ţi cânte, şi să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu pururi Te voi lăuda!