Estera 9
Estera 9
1. In luna a douasprezecea, adica luna Adar, in a treisprezecea zi a lunii, ziua in care avea sa se aduca la indeplinire porunca si hotararea imparatului si cand vrajmasii iudeilor nadajduisera sa stapaneasca peste ei, s-a intamplat tocmai dimpotriva, ca iudeii au stapanit asupra vrajmasilor lor.
2. Iudeii s-au strans in cetatile lor, in toate tinuturile imparatului Ahasveros, ca sa puna mana pe cei ce cautau sa-i piarda. Nimeni n-a putut sa le stea impotriva, caci frica de ei apucase pe toate popoarele!
3. Si toti mai marii tinuturilor, capeteniile ostirii, dregatorii, slujbasii imparatului au sprijinit pe iudei, din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu.
4. Caci Mardoheu era puternic in casa imparatului, si faima lui se raspandea in toate tinuturile, pentru ca ajungea din ce in ce mai puternic.
5. Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toti vrajmasii lor, i-au omorat si i-au prapadit. Au facut ce au vrut cu vrajmasii lor.
6. In capitala Susa, iudeii au ucis si au prapadit cinci sute de oameni,
7. si au injunghiat pe Parsandata, Dalfon, Aspata,
8. Porata, Adalia, Aridata,
9. Parmasta, Arizai, Aridai si Vaiezata,
10. cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrajmasul iudeilor. Dar n-au pus mana pe averile lor.
11. In ziua aceea, numarul celor ce fusesera ucisi in capitala Susa a ajuns la cunostinta imparatului.
12. Si imparatul a zis imparatesei Estera: „Iudeii au ucis si au prapadit in capitala Susa cinci sute de oameni si pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi facut in celelalte tinuturi ale imparatului?… Care-ti este cererea? Ea iti va fi implinita. Ce mai doresti? Vei capata.”
13. Estera a raspuns: „Daca imparatul gaseste cu cale, sa fie ingaduit iudeilor care sunt la Susa sa faca si maine dupa porunca de azi si sa spanzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.”
14. Si imparatul a poruncit sa se faca asa. Porunca a fost adusa la cunostinta poporului din Susa. Au spanzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
15. Iudeii care se aflau in Susa s-au strans din nou in a paisprezecea zi a lunii Adar si au ucis in Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus mana pe averile lor.
16. Ceilalti iudei din celelalte tinuturi ale imparatului s-au strans si si-au aparat viata. Au capatat astfel odihna, scapand de vrajmasii lor, si au ucis saptezeci si cinci de mii din cei ce le erau vrajmasi. Dar n-au pus mana pe averile lor.
17. Aceste lucruri s-au intamplat in a treisprezecea zi a lunii Adar. In ziua a paisprezecea, iudeii s-au odihnit si au facut din ea o zi de ospat si de bucurie.
18. Cei ce se aflau la Susa s-au strans in ziua a treisprezecea si a paisprezecea, dar in ziua a cincisprezecea s-au odihnit si au facut din ea o zi de ospat si de bucurie.
19. De aceea iudeii de la tara, care locuiesc in cetati fara ziduri, au facut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospat si de sarbatoare, in care isi trimit daruri unii altora.
20. Mardoheu a scris aceste lucruri si a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate tinuturile imparatului Ahasveros, de aproape si din departare.
21. Le poruncea sa praznuiasca in fiecare an ziua a paisprezecea si a cincisprezecea a lunii Adar,
22. ca zile in care capatasera odihna scapand de vrajmasii lor. Le-a poruncit sa praznuiasca luna in care intristarea lor se prefacuse in bucurie, si jalea lor, in zi de sarbatoare, si sa faca din aceste zile niste zile de ospat si de bucurie, cand sa-si trimita daruri de mancare unii altora si sa imparta daruri celor lipsiti.
23. Iudeii s-au indatorat sa faca ceea ce si incepusera sa faca si ce le scrisese Mardoheu.
24. Caci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrajmasul tuturor iudeilor, facuse planul sa-i piarda si aruncase Pur, adica sortul, ca sa-i omoare si sa-i nimiceasca.
25. Dar Estera, venind inaintea imparatului, imparatul a poruncit in scris sa intoarca asupra capului lui Haman planul cel rau pe care-l facuse impotriva iudeilor si sa-l spanzure pe lemn, pe el si pe fiii lui.
26. De aceea zilele acestea s-au numit Purim, de la numirea Pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce vazusera ei insisi si potrivit cu cele ce li se intamplasera,
27. iudeii au luat pentru ei, pentru samanta lor si pentru toti cei ce se vor lipi de ei hotararea si indatorirea neschimbatoare ca sa praznuiasca in fiecare an aceste doua zile, in felul randuit si la vremea hotarata.
28. Zilele acestea trebuiau sa fie pomenite si praznuite din neam in neam, in fiecare familie, in fiecare tinut si in fiecare cetate. Si zilele acestea Purim nu trebuiau desfiintate niciodata din mijlocul iudeilor, nici sa se stearga aducerea aminte de ele printre urmasii lor.
29. Imparateasa Estera, fata lui Abihail, si iudeul Mardoheu au scris staruitor a doua oara pentru ca sa intareasca scrisoarea privitoare la Purim.
30. Au trimis scrisori tuturor iudeilor, in cele o suta douazeci si sapte de tinuturi ale imparatului Ahasveros. Ele cuprindeau cuvinte de pace si de credinciosie,
31. intarind tinerea acestor zile Purim la vremea hotarata, cum le randuisera iudeul Mardoheu si imparateasa Estera pentru ei si cum si le randuisera si pentru ei insisi si pentru samanta lor, cu prilejul postului lor si tipetelor lor.
32. Porunca Esterei a intarit asezarea acestei sarbatori Purim, si lucrul acesta a fost scris in carte.