1 Cronici 19
1 Cronici 19
1. După aceea, Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său.
2. David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, căci tatăl lui a arătat bunăvoinţă faţă de mine.” Şi David a trimis soli să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mângâie,
3. căpeteniile fiilor lui Amon au zis lui Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? – Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca să cunoască cetatea şi s-o nimicească, şi ca să iscodească ţara?”
4. Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus să-i radă şi să le taie hainele pe la mijloc până la brâu. Apoi le-a dat drumul.
5. David, căruia au venit şi i-au dat de ştire despre cele întâmplate cu oamenii aceştia, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci li se făcuse mare ruşine; şi împăratul a trimis să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba, şi apoi să vă întoarceţi.”
6. Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră urâţi lui David, şi Hanun şi fiii lui Amon au trimis o mie de talanţi de argint să tocmească în slujba lor care şi călăreţi de la sirienii din Mesopotamia şi de la sirienii din Maaca şi din Ţoba.
7. Au tocmit treizeci şi două de mii de care şi pe împăratul din Maaca împreună cu poporul lui, care au venit şi au tăbărât înaintea Medebei. Fiii lui Amon s-au strâns din cetăţile lor şi au mers la luptă.
8. La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea de oameni viteji.
9. Fiii lui Amon au ieşit şi s-au înşirat în linie de bătaie la intrarea cetăţii; împăraţii care veniseră au tăbărât deosebit pe câmp.
10. Ioab a văzut că avea de luptat şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi voinicii de frunte ai lui Israel o ceată pe care a aşezat-o împotriva sirienilor;
11. şi a pus sub porunca fratelui său Abişai cealaltă parte a poporului, ca să ţină piept fiilor lui Amon.
12. El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să-mi vii tu în ajutor; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, îţi voi veni eu în ajutor.
13. Fii tare şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va crede!”
14. Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, şi ei au fugit dinaintea lui.
15. Şi, când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele lui Ioab, şi s-au întors în cetate. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim.
16. Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, au trimis şi au adus pe sirienii care erau de cealaltă parte a Râului; şi Şofah, căpetenia oştirii lui Hadarezer, era în fruntea lor.
17. Au dat de ştire lui David, care a strâns pe tot Israelul, a trecut Iordanul, a mers împotriva lor şi s-a pregătit de luptă împotriva lor. David s-a înşiruit în linie de bătaie împotriva sirienilor. Dar sirienii, după ce se bătuseră cu el,
18. au fugit dinaintea lui Israel. David le-a ucis oamenii de la şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedestraşi şi a omorât pe Şofah, căpetenia oştirii.
19. Slujitorii lui Hadarezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu David şi i s-au supus. Şi sirienii n-au vrut să mai ajute pe fiii lui Amon.
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse