1 Cronici 10

1. Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2. Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3. Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4. Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
5. Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6. Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7. Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo.
8. A doua zi, filistenii au venit să jefuiască morţii şi au găsit pe Saul şi pe fiii lui căzuţi pe muntele Ghilboa.
9. L-au jefuit şi i-au luat capul şi armele. Apoi au trimis să dea de ştire prin toată ţara filistenilor, idolilor lor şi poporului.
10. Au pus armele lui Saul în casa dumnezeului lor şi i-au atârnat ţeasta capului în templul lui Dagon.
11. Când au auzit toţi locuitorii din Iabesul din Galaad tot ce au făcut filistenii lui Saul,
12. s-au sculat toţi oamenii viteji, au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui şi le-au dus la Iabes. Le-au îngropat oasele sub stejar, la Iabes, şi au postit şapte zile.
13. Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
14. N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO