2 Regi 8
2 Imparati (2 Regi) 8
1. Elisei a zis femeii pe al cărei fiu îl înviase: „Scoală-te, du-te, tu şi casa ta, şi locuieşte pentru o vreme unde vei putea; căci Domnul va trimite o foamete de şapte ani peste ţară, şi foametea a şi început.”
2. Femeia s-a sculat şi a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu: a plecat, ea şi casa ei, şi a locuit şapte ani în ţara filistenilor.
3. După şapte ani, femeia s-a întors din ţara filistenilor şi s-a dus să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei.
4. Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, şi zicea: „Istoriseşte-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elisei.”
5. Şi pe când istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei. Ghehazi a zis: „Împărate, domnul meu, iată femeia şi iată fiul ei, pe care l-a înviat Elisei.”
6. Împăratul a întrebat pe femeie, şi ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: „Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit ţara şi până acum!”
7. Elisei s-a întors la Damasc. Ben-Hadad, împăratul Siriei, era bolnav. Şi l-au înştiinţat, zicând: „Omul lui Dumnezeu a venit aici!”
8. Împăratul a zis lui Hazael: „Ia cu tine un dar şi du-te înaintea omului lui Dumnezeu. Întreabă prin el pe Domnul şi zi: „Mă voi tămădui de boala aceasta?”
9. Hazael s-a dus înaintea lui Elisei, luând cu el un dar, tot ce era mai bun în Damasc, patruzeci de cămile încărcate. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Fiul tău Ben-Hadad, împăratul Siriei, mă trimite la tine să te întreb: „Mă voi tămădui de boala aceasta?”
10. Elisei i-a răspuns: „Du-te şi spune-i: „Te vei tămădui”, măcar că Domnul mi-a descoperit că va muri.”
11. Omul lui Dumnezeu şi-a pironit privirea asupra lui Hazael şi s-a uitat ţintă la el multă vreme; apoi a plâns.
12. Hazael a zis: „Pentru ce plânge domnul meu?” Şi Elisei a răspuns: „Pentru că ştiu răul pe care-l vei face copiilor lui Israel; vei pune foc cetăţilor întărite ale lor; vei ucide cu sabia pe tinerii lor, vei zdrobi pe pruncii lor şi vei spinteca pântecele femeilor însărcinate.”
13. Hazael a zis: „Dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri aşa de mari?” Şi Elisei a zis: „Domnul mi-a descoperit că vei fi împărat al Siriei.”
14. Hazael a plecat de la Elisei şi s-a întors la stăpânul său, care i-a zis: „Ce ţi-a spus Elisei?” Şi el a răspuns: „Mi-a spus că te vei tămădui!”
15. A doua zi, Hazael a luat o învelitoare, pe care a înmuiat-o în apă şi a întins-o pe faţa împăratului, care a murit. Şi în locul lui a domnit Hazael.
16. În al cincilea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda.
17. Avea treizeci şi doi de ani când s-a făcut împărat şi a domnit opt ani la Ierusalim.
18. El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.
19. Dar Domnul n-a voit să nimicească pe Iuda, din pricina robului Său David, după făgăduinţa pe care i-o făcuse că-i va da totdeauna o lumină printre fiii săi.
20. Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda, şi au pus un împărat peste ei.
21. Ioram a trecut la Ţair, cu toate carele lui. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiţi, care-l înconjurau, şi pe căpeteniile carelor, şi poporul a fugit în corturi.
22. Răscoala Edomului împotriva stăpânirii lui Iuda a ţinut până în ziua de azi. Libna s-a răsculat tot în acelaşi timp.
23. Celelalte fapte ale lui Ioram şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?
24. Ioram a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.
25. În al doisprezecelea an al lui Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
26. Ahazia avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit un an la Ierusalim. Mama sa se chema Atalia, fata lui Omri, împăratul lui Israel.
27. El a umblat în calea casei lui Ahab şi a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci era ginerele casei lui Ahab.
28. El a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot din Galaad. Şi sirienii au rănit pe Ioram.
29. Împăratul Ioram s-a întors să se tămăduiască la Izreel de rănile pe care i le făcuseră sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a coborât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.