Leviticul 15
Leviticul 15
1. Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis:
2. „Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: „Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar faptul acesta este necurat.
3. Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o opreşte, este necurat.
4. Orice pat în care se va culca va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea va fi necurat.
5. Cine se va atinge de patul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
6. Cine va şedea pe lucrul pe care a şezut el să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi să fie necurat până seara.
7. Cine se va atinge de trupul lui să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
8. Dacă omul acela scuipă pe un om curat, acesta să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
9. Orice şa pe care va călări el va fi necurată.
10. Cine se va atinge de vreun lucru care a fost sub el va fi necurat până seara; şi cine va ridica lucrul acela să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
11. Cine va fi atins de cel cu scurgerea şi nu-şi va spăla mâinile în apă să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
12. Orice vas de pământ care va fi atins de el să fie spart, şi orice vas de lemn să fie spălat în apă.
13. După ce va fi curăţat de scurgerea lui, omul acela să numere şapte zile pentru curăţarea lui; să-şi spele hainele, să-şi scalde trupul în apă curgătoare, şi va fi curat.
14. În ziua a opta, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii, şi să-i dea preotului.
15. Preotul să-i aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi celălalt ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui.
16. Omul care va avea o scurgere a seminţei în somn să-şi scalde tot trupul în apă, şi va fi necurat până seara.
17. Orice haină şi orice piele care vor fi atinse de scurgerea lui vor fi spălate cu apă, şi vor fi necurate până seara.
18. Dacă o femeie s-a culcat cu un astfel de om, să se scalde amândoi în apă, şi vor fi necuraţi până seara.
19. Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara.
20. Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăţiei ei va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea va fi necurat.
21. Oricine se va atinge de patul ei să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
22. Oricine se va atinge de un lucru pe care a şezut ea să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
23. Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a şezut ea, cine se va atinge de lucrul acela va fi necurat până seara.
24. Dacă se culcă cineva cu ea şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat timp de şapte zile, şi orice pat în care se va culca va fi necurat.
25. Femeia care va avea o scurgere de sânge timp de mai multe zile, afară de soroacele ei obişnuite, sau a cărei scurgere va ţine mai mult ca de obicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine sorocul.
26. Orice pat în care se va culca în timpul cât va ţine scurgerea aceasta va fi ca şi patul din timpul când ea este la scurgerea de la soroc; şi orice lucru pe care va şedea va fi necurat ca atunci când este ea la scurgerea de la soroc.
27. Oricine se va atinge de ele va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.
28. După ce va fi curăţată de scurgerea ei, să numere şapte zile, şi apoi va fi curată.
29. A opta zi, să ia două turturele sau doi pui de porumbel şi să-i ducă preotului, la uşa Cortului întâlnirii.
30. Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru ea înaintea Domnului, pentru scurgerea care o făcea necurată.
31. Aşa să îndepărtaţi pe copiii lui Israel de necurăţiile lor, ca să nu moară din pricina necurăţiilor lor, dacă pângăresc Cortul Meu, care este în mijlocul lor.
32. Aceasta este legea pentru cel ce are o scurgere sau este întinat printr-o lepădare de sămânţă în somn,
33. pentru cea care este la scurgerea de la soroc, pentru bărbatul sau femeia care are o scurgere şi pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.”