[marți, 14 octombrie] Aducerea-aminte
3. De ce le-a cerut Dumnezeu israeliților, în Iosua 4, să construiască un monument de aducere-aminte?
Iosua 4
„După ce a isprăvit tot poporul de trecut Iordanul, Domnul a zis lui Iosua: 2 „Ia doisprezece bărbaţi din popor, câte un bărbat din fiecare seminţie. 3 Dă-le porunca următoare: ‘Luaţi de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde s-au oprit preoţii, douăsprezece pietre, pe care să le duceţi cu voi şi să le puneţi în locul unde veţi petrece noaptea aceasta’.” 4 Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbaţi, pe care i-a ales dintre copiii lui Israel, câte un bărbat de fiecare seminţie, 5 şi le-a zis: „Treceţi înaintea chivotului Domnului, Dumnezeului vostru, în mijlocul Iordanului şi fiecare din voi să ia o piatră pe umăr, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, 6 pentru ca acesta să fie un semn de aducere-aminte în mijlocul vostru. Când vor întreba copiii voştri într-o zi: ‘Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?’ 7 să le spuneţi: ‘Apele Iordanului s-au despicat în două înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut chivotul Iordanul, apele Iordanului s-au despicat în două’, şi pietrele acestea să fie totdeauna o aducere-aminte pentru copiii lui Israel.” 8 Copiii lui Israel au făcut aşa cum le poruncise Iosua. Au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, cum spusese lui Iosua Domnul, după numărul seminţiilor copiilor lui Israel, le-au luat cu ei şi le-au pus în locul unde aveau să rămână peste noapte. 9 Iosua a ridicat şi el douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde se opriseră picioarele preoţilor care duceau chivotul legământului, şi ele au rămas acolo până în ziua de azi. 10 Preoţii care duceau chivotul au stat în mijlocul Iordanului până la deplina împlinire a celor ce poruncise lui Iosua Domnul să spună poporului, potrivit cu tot ce poruncise Moise lui Iosua. Şi poporul s-a grăbit să treacă. 11 După ce a isprăvit de trecut tot poporul, chivotul Domnului şi preoţii au trecut înaintea poporului. 12 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au trecut înarmaţi înaintea copiilor lui Israel, cum le spusese Moise. 13 Aproape patruzeci de mii de bărbaţi, pregătiţi de război, au trecut gata de luptă înaintea Domnului în câmpia Ierihonului. 14 În ziua aceea, Domnul a înălţat pe Iosua înaintea întregului Israel, şi s-au temut de el, cum se temuseră de Moise, în toate zilele vieţii lui. 15 Domnul a zis lui Iosua: 16 „Porunceşte preoţilor care duc chivotul mărturiei să iasă din Iordan.” 17 Şi Iosua a poruncit preoţilor: „Ieşiţi din Iordan.” 18 Când au ieşit preoţii care duceau chivotul legământului Domnului din mijlocul Iordanului şi când au călcat cu talpa picioarelor pe uscat, apele Iordanului s-au întors la locul lor şi s-au revărsat ca mai înainte peste toate malurile lui. 19 Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi şi a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului. 20 Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe care le luaseră din Iordan. 21 El a zis copiilor lui Israel: „Când vor întreba copiii voştri într-o zi pe părinţii lor: ‘Ce înseamnă pietrele acestea?’ 22 să învăţaţi pe copiii voştri şi să le spuneţi: ‘Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat’. 23 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut, 24 pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru.”
Scopul acestor pietre este să devină un „semn”. Termenul ebraic ’ot este adesea asociat cu termenul „minune” și poate face referire la actele miraculoase săvârșite de Dumnezeu, cum ar fi plăgile asupra Egiptului. De asemenea, poate avea sensul de „simbol” sau „mărturie”, ca semn exterior al unei realități mai profunde sau transcendente. De exemplu, curcubeul este „semnul” legământului (Gen. 9:12,13); sângele de pe stâlpii ușilor și pragul caselor israelite este, de asemenea, numit „semn” (Ex. 12:13) și, cel mai important, Sabatul este un „semn” al creației și al prezenței sfințitoare a lui Dumnezeu (Ex. 31:13,17; Ez. 20:12).
Aici semnul funcționează ca un memorial, amintindu-le generațiilor ulterioare de minunea trecerii. Termenul „memorial/monument” (zikkaron) provine din zakar, „a-și aduce aminte”, care denotă ceva mai mult decât un act pasiv de rememorare a ceva. Implică o aducere aminte urmată de o acțiune corespunzătoare (Deut. 5:15; 8:2). Ridicarea de monumente comemorative din piatră (Gen. 28:18-22) și ritualurile menite să stârnească întrebări (Ex. 12:26,27; Deut. 6:20-25) sunt des întâlnite în Vechiul Testament. În loc să repete minunile, Dumnezeu ridică monumente care evocă amintirea faptelor Sale mărețe și inspiră răspunsuri profunde. Prin urmare, semnul trebuie să fie acolo pentru „totdeauna”, fapt care implică necesitatea de a păstra permanent această minune a Domnului în memoria colectivă a poporului Său.
Potențiala întrebare a generațiilor viitoare este importantă, pentru că este formulată într-un mod personal: „Ce înseamnă pietrele acestea pentru voi?” Oamenii din fiecare nouă generație trebuiau să înțeleagă semnificația acelor pietre. Credința într-un Dumnezeu făcător de minuni poate fi menținută vie doar dacă fiecare generație redescoperă singură semnificația faptelor mărețe ale lui Iahve. O astfel de credință va face o diferență majoră între trăirea sinceră a tradițiilor bazate pe Biblie, pe de o parte, și tradiționalism, pe de altă parte, adică religia moartă a generației vii, lipsită de valoarea și fervoarea ei originală. Trebuie să ne însușim la nivel personal credința bazată pe Biblie. Nimeni, mai ales strămoșii noștri, nu poate crede în locul nostru.
Ce memoriale din umblarea ta cu Domnul te ajută să-ți amintești ce a făcut El pentru tine?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
