Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El!
Psalmii 37:7
Semafoarele de la trecerile de pietoni din Berlin, Germania, arată la culoarea verde un om cu o pălărie care merge repede cu pași mari, iar la roșu, un om cu o pălărie stând cu mâinile întinse. Acestea erau simbolurile pietonilor în Germania de Est, iar acum majoritatea semafoarelor din Berlinul unit le folosesc. Oamenilor le plac, pentru că transmit atât de multă energie. Figura de la semafor are burtă și nasul cârn, ceea ce îl face oarecum simpatic, pentru că este ceva cu care ne putem identifica. Semafoarele acestea sunt și mai sigure, pentru că suprafața luminoasă este mai mare.
Pe pagina mea de Facebook, folosesc poze cu aceste personaje pentru poza de profil. De obicei, postez omulețul verde când sunt plecată de acasă pentru o vreme, iar, când mă întorc, cel roșu îi ia din nou locul.
Mă întorsesem dintr-o vacanță, dar, din cauza programului încărcat, am uitat să îmi schimb poza de profil de la verde la roșu. Nepoata mea a văzut omulețul verde pe pagina mea de Facebook și s-a întrebat: „Oare pe unde sunt acum?” Ei bine, uitasem să postez omulețul roșu aflat în așteptare.
S-a întâmplat că mi-am schimbat poza de profil într-o vineri după-amiază. Imediat, un prieten a postat un comentariu sub omul roșu voinic, care arată aproape ca o cruce: „Aha, Sabatul.”
Nu mă gândisem la asta, bineînțeles, dar ideea era excelentă! Oprește-te și așteaptă să primești binecuvântările lui Dumnezeu. Nu te mai grăbi peste tot cu pașii repezi, ci bucură-te de Sabat. În mod normal, urăsc să fiu nevoită să aștept. Dar Sabatul este diferit. Chiar dacă sunt deseori implicată în serviciile divine de la biserică, Sabatul este o zi de odihnă. Atunci când conduc momentele de laudă prin muzică, graba mea din zilele „verzi” se liniștește, iar atenția mea se îndreaptă către omul roșu cu mâinile întinse, umplându-mi inima cu recunoștință pentru sacrificiul lui Isus de pe cruce.
De ce este adesea atât de greu să stăm liniștiți? Să renunțăm? Să așteptăm? Domnul este de partea noastră. Putem să Îl lăsăm pe Dumnezeu să Se îngrijească de noi pentru că El este Prietenul nostru ceresc cel mai bun, care ne iubește și dorește să ne aline durerile și temerile.
Trebuie să învăț să Îl aștept pe Domnul cu răbdare, să Îi încredințez Lui căile mele și să mă încred în El. Sunt sigură că toți avem nevoie să facem asta.
