VICTIMĂ ÎNSÂNGERATĂ
Dar Isus a scos un strigăt tare și Și-a dat duhul.
Marcu 15:37
Ascultă ediția audio aici.
Preoții și conducătorii au rămas uimiți când au auzit că Hristos murise. Moartea pe cruce era un proces lent; era dificil de stabilit momentul în care se încheiase viața. Era un lucru nemaiauzit ca cineva să moară în șase ore de la răstignire. Preoții au vrut să se convingă de moartea lui Isus și, la îndemnul lor, un soldat a înfipt sulița în coasta Mântuitorului. Din rana făcută au curs două șuvoaie distincte și abundente, unul de sânge și celălalt de apă. Acest lucru a fost observat de toți cei care priveau scena, iar Ioan exprimă categoric cele întâmplate atunci. (…)
După înviere, preoții și conducătorii au răspândit vestea că Hristos n-a murit pe cruce, că a fost numai leșinat și că după aceea Şi-a revenit. Alte vești susțineau că în mormânt nu fusese pus un corp adevărat, din carne și oase, ci numai asemănarea unui trup. Comportamentul soldaților romani contrazice aceste neadevăruri. Ei nu I-au zdrobit picioarele, pentru că El deja murise. Pentru a-i mulțumi pe preoți, ei I-au străpuns doar coasta. Chiar dacă n-ar fi fost mort, această rană I-ar fi adus imediat moartea.
Dar nici împunsătura suliței, nici chinurile crucii nu I-au provocat moartea lui Isus. Strigătul din clipa morții, „cu glas tare” (Matei 27:50; Luca 23:46), șuvoiul de sânge și de apă care a curs din coasta Sa dădeau mărturie că El murise din cauză că avea inima sfâșiată. Inima Lui s-a frânt din cauza chinului mintal. El fusese omorât de păcatul lumii.
Odată cu moartea lui Hristos s-au risipit și speranțele ucenicilor Săi. Se uitau la pleoapele Sale închise și la capul Său prăbușit, la părul năclăit de sânge și la mâinile și picioarele străpunse, și chinul lor era de nedescris. Până în ultima clipă crezuseră că nu avea să moară; nu le venea să creadă că într-adevăr era mort. Copleșiți de durere, nu-și mai aduceau aminte de cuvintele care preziceau exact această scenă. Nimic din ce spusese El nu-i mângâia acum. Ei nu vedeau decât crucea și Victima ei însângerată. Viitorul părea întunecat de disperare. Credința lor în Isus se risipise, dar niciodată nu-L iubiseră pe Domnul lor ca acum. Niciodată înainte nu înțeleseseră cu adevărat valoarea Lui și nevoia lor de prezența Lui. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 771, 772)
Într-o lume care se îndoiește încă de existența lui Isus și nu acordă valoare morții Sale, cum ar putea viața mea să demonstreze că Isus este real și că trăiește astăzi?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO