Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. – Proverbele 22:6

Eram şapte oameni lipsiţi de griji, aflaţi în excursia noastră anuală cu rulota, de data aceasta mergând din micul nostru orăşel din Carolina de Nord până în parcul Baxter, din Maine. Cei cinci copii ai noştri aveau între 3 şi 13 ani. După o scurtă oprire la un magazin de ţară, ne-am reluat drumul, dar, după numai câţiva kilometri, unul dintre copii a strigat: „Unde e Marie?” O uitaserăm. După panica şi rugăciunile aferente, ne-am întors valvârtej la locul ultimei opriri.

Şase feţe lungi au sărit din maşină şi au dat năvală în magazin. Uşurarea ne-a cuprins pe toţi când fiica noastră de trei ani a fost găsită, cu faţa ei mică începând să se încrunte când şi-a dat seama că până atunci nu avusese prin preajmă nicio faţă cunoscută. Ne-am reluat drumul puţin mai potoliţi, dar pe buze şi în inimi având rugăciuni de recunoştinţă.

Azi-dimineaţă am citit pe internet despre mai multe situaţii îngrozitoare de taţi care şi-au salvat fetele de eventuali abuzatori. Cea mai mică era o fetiţă de doi ani, blondă şi creaţă, care era la un loc de joacă, iar presupusul răpitor a avut tupeul să se certe cu tatăl, susţinând că fetiţa e a lui. Într-o altă situaţie, dacă fetiţa nu şi-ar fi scăpat cana pe veranda abuzatorului, unde a fost observată de tată, viaţa ei s-ar fi sfârşit tragic, cum sfârşise a altor nenumărate fetiţe. Dacă neglijenţa noastră s-ar fi petrecut într-un mediu mai periculos şi s-ar fi întâmplat ce-ar fi fost mai rău, viaţa noastră ar fi fost pentru totdeauna bântuită de vinovăţie şi remuşcare.

Toate acestea arată că vigilenţa este vitală în grija faţă de copiii noştri, în această lume care a devenit alarmant de periculoasă pentru copii. Mai mult decât atât, cu multă perseverenţă şi convingere ar trebui să îi învăţăm pe copii despre dragostea şi grija lui Isus şi despre pericolul şi posibila tragedie ca urmare a căderii în capcanele lui Satana. Vă implor, mame, bunici, membri ai familiei şi prieteni, îndreptaţi-i pe micuţi în direcţia cea bună! Primii ani sunt anii de formare, anii în care sunt impresionabili; trecerea zilelor şi a anilor este necruţătoare şi caracterele se formează mult prea repede. Ce poate fi mai urgent decât să îi ancorăm foarte bine în iubirea lui Isus, astfel ca nimic să nu îi poată doborî? Avem asigurarea că El vine să îi ia pe ai Săi din această lume de păcat, spre bucuria veşnică. Rugăciunea mea este să fim cu toţii acolo, cu familia întreagă, împreună cu El.

Lila Farrell Morgan

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn