Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa pe care o avem împreună şi voi, şi eu. Romani 1:11-12

Nu vreau să vină bunicul, bunica, mami şi tati. Nu vreau să vină nimeni să mă vadă alergând.

Aceasta era dorinţa fiicei mele de şapte ani, exprimată în dimineaţa cursei crosscountry. În timp ce ea îşi făcea auzită doleanţa, am zis în sinea mea: Te-am auzit şi aseară când mi-ai zis că nu vrei să vină bunicul. Câteva minute mai târziu, tata tocmai trecea prin faţa geamului de la bucătăria noastră. I-am şoptit:

– Tată, Guielle nu vrea să vii, dar, nu uita, cursa începe la 1:50.

– OK, mi-a răspuns tata cu un zâmbet.

După ce am ajuns la şcoala mea, mi-am dat seama că ora de pregătire era între 1:30 şi 2:30. La prânz, mi-am propus să fac în aşa fel încât să ajung la cursă. Am ajuns la şcoală la Guielle fix la ora 1:50. Cursa elevilor de clasa a doua începea târziu, dar eu eram prezentă, să o văd pe Guielle alergând.

Înainte de cursă, am făcut o fotografie întregii ei clase. A fost foarte surprinsă să mă vadă. Şi ghiceşte cine altcineva mai era acolo ca să o vadă alergând? Da, bunica şi bunicul cu rabla lor de aparat de fotografiat. îÎn timp ce alerga, am strigat-o pe Guielle pe numele de alint şi pe numele ei oficial, încurajând-o. I-am încurajat şi pe colegii ei şi pe alţii pe care îi cunoşteam bine. La începutul cursei, eram suficient de aproape de ea ca să mă poată auzi, iar eu să îi pot vedea zâmbetul până la urechi. Cursa s-a încheiat, iar eu am fugit repede la serviciu.

Pe alee, am zâmbit: Ce-o fi fost în capui fetei mele? Oare chiar a crezut că n-o să venim niciunul doar pentru că ea nu voia să venim? Oare chiar nu şi-ar fi dorit pe nimeni să o încurajeze? Şi aici am fost lovită de lecţia spirituală. Şi noi suntem într-o cursă – o cursă spirituală. „Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”(Evrei 12:1). Astăzi, îţi doresc să te concentrezi pe oamenii care te încurajează. De ce sunt aici? Auzind vocea Tatălui meu strigându-mi numele, faţa mi-e cuprinsă de zâmbet. Alerg mai repede, ştiind că atunci când voi trece linia de sosire se va face o frumoasă fotografie. Şi nu doar cu mine, ci şi cu prietenii care au alergat în această cursă împreună cu mine.

Dana M. Bean

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn