În ostrovul care se cheamă Patmos

Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la NECAZ, la împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, MĂ AFLAM ÎN OSTROVUL CARE SE CHEAMĂ PATMOS, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos. (Apocalipsa 1:9)

M-am născut în partea nordică a Manhattanului de Est când zona era săracă.

Am crescut într-o suburbie din apropiere şi am mers la biserică în Manhattan. Dacă poţi conduce în New York, o poţi face oriunde. Mi se părea destul de amuzant când veneau oameni în vizită din alte părţi ale ţării şi îngheţau de groază când conduceam intr-un ritm ameţitor, şerpuind printre maşini. Eram sigur că abilităţile mele de a conduce erau superioare celor ale oricui învăţase să conducă în alte părţi.

Dar pe măsură ce am înaintat în vârstă, Dumnezeu mi-a oferit oportunităţi să călătoresc şi să descopăr că încrederea în mine ca şofer se baza pe o experienţă destul de mărginită. În timp ce şoferii din New York City sunt rapizi şi adeseori necugetaţi, nu sunt nici pe departe la fel de buni ca cei din Paris sau Roma. Şi în privinţa tupeului pur, nimeni nu se poate compara cu şoferii de taxi din Caracas, Venezuela.

Dar pentru mine, cele mai provocatoare locuri pentru a conduce o maşină sunt fostele ţări britanice din emisfera sudică, precum Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud. Nu numai că oamenii conduc pe partea stângă acolo, dar şoferul stă pe locul din dreapta şi schimbă vitezele cu mâna stângă! În sensul giratoriu, în loc ca toţi să se oprească la o intersecţie, în asemenea ţări maşinile participă la un carusel gratis pentru toţi care te absoarbe şi apoi te aruncă altundeva, uneori în direcţia corectă! În timp ce mă gândeam că a conduce în asemenea locuri era o mare distracţie, am făcut o mulţime de mişcări prosteşti pe drum, care mi-au umilit încrederea new-yorkeză.

Când Ioan a primit viziunea pe Patmos, el nu era în mediul lui obişnuit. Era departe de rutinele confortabile ale trecutului său. Iar schimbările din viaţa lui includeau experienţe pe care el le-a numit „necaz”. Dar oricât de dificilă era pentru el viaţa pe Patmos, ştia că Dumnezeu l-a adus acolo.

Când viaţa este o rutină, este uşor să avem impresia că deţinem controlul, de parcă am putea face faţă oricărei situaţii care ar urma. S-ar putea să ne pierdem repede simţământul dependenţei de Dumnezeu. Aşa că uneori Dumnezeu ne îndepărtează de activităţile noastre obişnuite şi ne pune în locuri unde trebuie să depindem în totalitate de El. Apropiindu-se de sfârşitul timpului, cei care îl urmează pe Dumnezeu se vor găsi puşi în locuri noi şi în circumstanţe provocatoare. Drept rezultat, ei vor ajunge să se bazeze pe El mai mult, cu totul, ca niciodată înainte.

Doamne, ajută-mă să îmi amintesc de Tine în vremurile uşoare şi prospere. Adu-mi experienţe care să mă pregătească pentru orice va urma şi care să mă păstreze în umilinţă, dependent de Tine!