Lecţia de mijlocire

Fraţilor [surorilor], rugaţi-vă pentru noi! (1 Tesaloniceni 5:25)

Sunt mamă a trei copii foarte frumoşi şi drăgălaşi. De fapt, cred că asta spune orice mamă despre copiii ei. I-am primit în dar şi mă bucur de fiecare zi petrecută lângă ei.

Dacă încercăm să îi educăm cât putem mai bine, atunci să îi înzestrăm cu lecţii de viaţă care să-i ajute să trăiască frumos şi demn pe acest pământ. Dar sunt momente când şi ei, la rândul lor, ne dau nouă lecţii.

Aşa s-a întâmplat într-o dimineaţă. Copiii se joacă frumos împreună, dar sunt şi momente când nu-şi vorbesc unul altuia sau, mai grav, se bat. După un astfel de incident, fetiţa noastră mai mare a fost pedepsită şi trimisă singură într-o cameră. Nu urma să stea prea mult acolo, dar cred că nu voi uita niciodată gestul pe care fratele ei l-a făcut în acea dimineaţă.

Avea doar trei anişori. Eu găteam în bucătărie. Se învârtea pe lângă mine şi nu ştia cum să înceapă. La un moment dat, cu picioruşele lui mici, s-a ridicat pe vârfuri, s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit:
– Mami, te rog, iart-o pe sora mea! Nu mai pot s-o văd acolo în cameră. Era prea mult pentru mine. L-am luat în braţe şi I-am mulţumit în gând lui Dumnezeu pentru această lecţie. Am înţeles în modul cel mai concret posibil ce înseamnă să mijloceşti pentru aproapele tău. Ce înseamnă să mă apropii de Dumnezeu cum pot mai bine, ca să-I pot şopti sau să pot striga către El pentru cel care are mare nevoie de iertare, vindecare sau ajutor.

Desigur, problemele dintre ei s-au rezolvat instant. Pentru el nu mai conta nimic altceva decât să o vadă din nou pe sora lui lângă el. Nu a urmat niciun cuvânt de reproş sau de învinuire. Totul a fost ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Aşa sunt copiii. Aşa ar trebuie să fim şi noi.

Să ne iertăm la fel de repede. Să nu fim indiferenţi faţă de necazul celui de lângă noi, ci să strigăm la Tatăl nostru până se rezolvă situaţia. Să mijlocim înaintea Lui pentru a interveni într-un fel sau altul: pentru fratele nostru, pentru sora noastră, pentru prietenul sau vecinul nostru şi chiar pentru duşmanul nostru. Să uităm greşelile ce ni s-au făcut şi să ne raportăm la oameni ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat între noi, e greu uneori. Dar nu imposibil. Mai ales că avem un Mijlocitor care a făcut totul pentru ca noi să fim iertaţi, apăraţi şi mântuiţi.

„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18:3-4).

Mirabela Luduşan, Nazna, Transilvania de Sud