Aruncă-ţi pâinea pe ape!

Aruncă-ţi pâinea pe ape… (Eclesiastul 11:1 p.p.)

De mică, am primit o bună educaţie. Părinţii mei erau credincioşi şi buni cunoscători ai Scripturii. Erau oameni de la ţară, simpli, modeşti, dar buni credincioşi. Biserica noastră adventistă era foarte aproape. Ne despărţea doar un gard. Bucuria mea cea mare era atunci când fraţii povesteau experienţe cu Dumnezeu, ale lor sau ale altora. Nu conta ale cui erau. Îmi plăceau.

Anii au trecut. Acum eram la casa mea, cu familia mea, cu soţul şi cei doi copii, un băiat şi o fată. Era pe vremea comunismului. Copiii erau la şcoala generală. În vremea aceea, soţul meu s-a îmbolnăvit şi l-am internat în spital. Mă duceam aproape zilnic la el cu hrană. Avea un regim alimentar mai deosebit. Îl îngrijeam! În salon mai erau şi alţi bărbaţi bolnavi, veniţi de pe la ţară. Unii erau operaţi şi le trebuia o atenţie mai specială. Îi ajutam şi pe ei cu ce era nevoie. Duminica, veneau în vizită şi rudele lor. Printre altele, ei le povesteau cum îi ajutasem în timpul săptămânii. Nu era cine ştie ce mare ajutor. Mici gesturi de omenie, neînsemnate din punctul de vedere al unui om sănătos. Dar pentru un ţintuit la pat erau mari.

„Cei care duc bătălia vieţii în condiţii nefavorabile pot fi întăriţi şi încurajaţi prin mici atenţii, care nu costă decât efortul de a iubi… Cuvintele pline de bunătate sunt tot atât de binevenite ca şi zâmbetul îngerilor.” „Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate în care nu există egoism constituie o expresie a iubirii lui Hristos faţă de omenirea pierdută” (Ellen G. White, Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă, pp. 206-207)

A venit şi vremea când soţul meu a fost externat. Au trecut mai multe zile. Am dat uitării spitalizarea lui. Îl ajutam să se refacă. Îi cumpăram medicamentele şi îi respectam regimul alimentar. Dumnezeu, în bunătatea Lui, mi-a dat înţelepciune să-mi chivernisesc bine banii. Însă, în ciuda acestui fapt, am ajuns într-o criză financiară. Aveam medicamentele pentru soţul meu. Aveam şi pâinea. Dar trebuia să merg la piaţă să fac cumpărături, pentru a-i pregăti hrana necesară. În casă mai aveam doar 10 lei. Atât! Salariul urma să-l primesc peste câteva zile. Ce puteam să cumpăr cu 10 lei? Mi-am făcut planul să cumpăr legume de calitatea a treia. Voiam să cumpăr ardei, roşii şi nişte vinete. Am luat sacoşa. Nu mi-am dat seama că în sacoşă mai era o altă sacoşă. Dacă aş fi găsit-o, aş fi lăsat-o acasă. Dar Dumnezeu, în bunătatea Lui, m-a făcut să nu observ. El avea alte planuri faţă de planurile şi gândurile mele… (Va urma)

Eugenia Diaconu, Muntenia