Ce să facem cu singurătatea

Cei sădiţi în Casa Domnului… aduc roade şi la bătrâneţe; sunt plini de suc şi verzi. (Psalmii 92:13,14)

Mulţi dintre noi, cei care ne găsim în ultima etapă a vieţii, dorim să depăşim inutilitatea şi ne luptăm să nu fim doborâţi de această stare. Aflându-mă în această situaţie şi fiind încă o persoană activă, aveam dorinţa de a veni în ajutorul celor mai singuri decât mine.

Am început să vizitez persoane mai în vârstă, pe care le cunoscusem din tinereţe. Am văzut că lucrul acesta era benefic din ambele sensuri: le făcea bine şi lor, dar şi mie. Pentru că activitatea a luat amploare, am fost nevoită să fac planificări. În ziua de luni, vizitam o familie cu care începusem să studiez Biblia, iar în restul zilelor, alte persoane. Îmi rămăsese ziua de duminică şi mă gândeam ce să fac cu ea ca să n-o las liberă. Am planificat deci să fie ziua în care să ne strângem la mine acasă câteva prietene, surori de credinţă şi câteva doamne din cartier. La întâlniri, discutam despre problemele cu care se confruntau, şi nu erau puţine, probleme a căror rezolvare ne depăşea. Aşa că am ales calea cea mai prielnică: rugăciunea.

O problemă arzătoare a fost dată de faptul că una dintre doamne fusese trimisă în şomaj, o situaţie grea pentru familie, fiindcă erau şi doi copii de crescut. Am trecut acest caz pe lista de rugăciune şi am aşteptat ca Dumnezeu să rezolve situaţia. Aşteptarea n-a durat mult, căci, la a doua întâlnire, în timp ce ne rugam, gândul mi s-a oprit asupra unei cunoştinţe care conducea o secţie de croitorie. După ce ne-am ridicat de la rugăciune, am sunat imediat şi am întrebat-o dacă ar avea un post liber. M-a întrebat dacă persoana ştie să coasă la maşină. Nu ştia. Înainte de şomaj, lucrase la o întreprindere de piese mecanice. Am insistat, făcând apel la bunăvoinţa cunoştinţei mele, iar aceasta a acceptat să o ia de probă o lună de zile. I-am mulţumit lui Dumnezeu că ne-a ascultat rugăciunea. Doamna s-a integrat repede şi a fost angajată definitiv. Mişcată de intervenţia lui Dumnezeu, doamna L-a acceptat în viaţa ei, urmându-L cu credincioşie.

O altă doamnă care venea la întâlnirea noastră de rugăciune, fiind casnică, s-a hotărât să urmeze un colegiu pedagogic. După absolvire, era în căutarea unui loc de muncă potrivit cu pregătirea pe care a dobândit-o şi l-a găsit. Predă într-o şcoală creştină. Sunt câţiva ani de când nu ne-am mai văzut, dar de curând am întâlnit-o într-o biserică adventistă pe care am vizitat-o într-o ocazie specială. Bucuria a fost de ambele părţi. Dumnezeu a intervenit şi în cazul ei.

Şi totul a pornit de la întrebarea: Ce să facem cu sigurătatea?

Eugenia Gheorghiţă, Herghelia, Transilvania de Sud