Adu-ți aminte de Dumnezeu în testament

Ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios. (1 Corinteni 4:2)

Cei care sunt administratori credincioşi ai banilor Domnului vor şti exact cum le stau afacerile şi, ca nişte oameni înţelepţi, vor fi pregătiţi pentru orice situaţie de urgenţă. Dacă timpul lor de probă s-ar încheia pe neaşteptate, ei nu ar lăsa în urmă încurcături pentru cei care sunt chemaţi să le stabilească moştenirea.

Mulţi nu vor să se gândească deloc să-şi facă testamentul atâta timp cât par sănătoşi. Dar fraţii noştri trebuie să fie prevăzători în această privinţă. Ei trebuie să-şi cunoască bine situaţia financiară şi să nu-şi lase afacerile încurcate. Trebuie să-şi aranjeze averea în aşa fel încât să o poată lăsa oricând. Testamentele trebuie să fie făcute în aşa manieră încât să treacă testul legii. După ce sunt întocmite, ele pot rămâne aşa ani de zile fără să facă niciun rău, dacă se continuă ca, din timp în timp, să se facă donaţii în funcţie de nevoile cauzei lui Dumnezeu. Fraţii mei, moartea nu va veni nici măcar cu o zi mai devreme pentru că voi v-aţi făcut testamentul. Atunci când le lăsaţi rudelor averea voastră prin testament, asiguraţi-vă că nu aţi uitat lucrarea lui Dumnezeu. Voi sunteţi agenţii Săi, care deţin proprietatea Sa, iar cerinţelor Sale trebuie să le acordaţi cea mai înaltă consideraţie. Desigur, soţia şi copiii voştri nu trebuie să fie lăsaţi săraci; trebuie date dispoziţii pentru ei, dacă sunt în lipsuri. Dar nu introduceţi în testamentul vostru, doar pentru că aşa se obişnuieşte, o lungă listă de rude care nu sunt nevoiaşe.

Nimeni să nu creadă că acumularea de averi în timpul vieţii şi apoi do narea unei părţi din ea la moarte pentru o cauză caritabilă ar fi după gân dul lui Hristos.

Unii îşi reţin în mod egoist mijloacele în timpul vieţii, gândind că pot compensa această neglijenţă prin includerea lucrării în testament. Însă nici jumătate din mijloacele lăsate astfel ca moştenire nu aduce vreodată foloase scopului specificat. Fraţi şi surori, investiţi în banca cerului voi înşivă şi nu lăsaţi isprăvnicia voastră în seama altcuiva.

Părinţilor ar trebui să le fie teamă să le încredinţeze copiilor lor talanţii banilor, pe care Dumnezeu i-a aşezat în mâinile lor, dacă nu au cea mai sigură dovadă că aceştia vor manifesta faţă de cauza lui Dumnezeu un interes, o dragoste şi un devotament mai mari decât ale lor şi că vor fi mai se rioşi şi mai plini de zel pentru progresul lucrării lui Dumnezeu.

Căminul adventist, pp. 396-398