Nu-L poți obosi pe Dumnezeu
Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele!
(Psalmii 143:1)
Să ne lăsăm sufletul atras şi înălţat, ca Dumnezeu să ne poată ajuta să respirăm din atmosfera cerească. Noi putem rămâne atât de aproape de Dumnezeu, încât, în orice încercare neaşteptată, gândul nostru să se întoarcă spre El tot atât de natural cum se întoarce floarea spre soare.
Prezintă-I lui Dumnezeu nevoile, bucuriile, necazurile, grijile şi temerile tale. Nu-L poţi împovăra; nu-L poţi obosi. Acela care îţi numără perii capului nu este indiferent la nevoile tale. „Domnul este plin de milă şi îndurare” (Iacov5:ii). Inima Sa iubitoare este mişcată de suferinţele noastre şi chiar de simplul fapt că le rostim. Adu la El tot ce te frământă. La El, nimic nu este prea mult de purtat, deoarece El susţine lumile, El conduce toate lucrările Universului. Nimic din ce are în vreun fel legătură cu pacea noastră nu este prea mic ca El să-l observe. Nu există în experienţa noastră niciun capitol prea întunecat ca El să-l citească; nu există nicio încurcătură prea mare ca El s-o dezlege. Nicio nenorocire nu se poate abate asupra celui mai neînsemnat dintre copiii Săi, nicio îngrijorare nu-i poate chinui sufletul, nicio bucurie nu-1 poate înveseli şi nicio rugăciune sinceră nu-i poate ieşi de pe buze, fără ca Tatăl nostru ceresc să le observe sau fără să Se intereseze imediat de ele. El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile” (Psalmii 147:3). Legăturile dintre Dumnezeu şi fiecare suflet sunt atât de distincte şi depline, de parcă n-ar mai exista pe pământ un alt suflet care să se bucure de grija Lui şi pentru care să-L fi dat pe Fiul Său Preaiubit.
Isus a spus: „Veţi cere în Numele Meu şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte”; „Eu v-am ales pe voi… pentru ca orice veţi cere la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 16:26,27; 15:16). Dar a ne ruga în Numele lui Isus înseamnă ceva mai mult decât doar a menţiona Numele Său la începutul şi la sfârşitul unei rugăciuni. înseamnă a ne ruga în acord cu gândul şi spiritul lui Isus, ca unii care credem în făgăduinţele Sale, ne încredem în harul Său şi împlinim lucrările Sale.
Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre noi să se facă pustnic sau călugăr şi să se retragă din lume pentru a se dedica actelor de închinare. Viaţa noastră trebuie să se asemene cu viaţa lui Hristos – cu viaţa pe care a dus-o între munte şi mulţime. Cei care nu fac altceva decât să se roage vor înceta în curând să se roage sau rugăciunile lui vor deveni un simplu formalism. – Calea către Hristos, pp. 99-101
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
