Puterea făgăduințelor lui Dumnezeu
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
(Isaia 41:10)
Fusese un an greu pe care nu am să-l uit. Afacerea se îndrepta spre faliment. Nu reuşeam să dorm, aşa că am acumulat multe nopţi nedormite. M-am rugat mult şi am făcut tot posibilul pentru a salva situaţia. În aceste vremuri tulburi, m-am prins de făgăduinţa lui Dumnezeu din Isaia 41:10: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
Însă acumulasem atâtea datorii încât în luna octombrie am ajuns la închisoare. Când mi s-a întâmplat asta, m-am simţit cu adevărat la capătul puterilor. Şi îl întrebam pe Dumnezeu de ce m-a lăsat să ajung la închisoare din cauza faptelor mele, în loc să mă salveze aşa cum îl implorasem?
Însă mă aflam aici şi tot ce am putut lua cu mine în închisoare au fost hainele şi Biblia mea.
Am descoperit că ceilalţi aflaţi acolo, ca şi mine, nu îşi găseau pacea şi am început să mă rog şi să studiez împreună cu câţiva dintre ei. Doi dintre ei au împrumutat Biblia de la mine şi au început să citească. Pe măsură ce au trecut lunile şi le dădeam mărturie despre Isus celor interesaţi, am reuşit să-mi găsesc pacea minţii, ceva ce nu crezusem vreodată că voi găsi în închisoare.
Când se apropia sfârşitul detenţiei mele, m-am rugat din nou pentru ca nimic să nu împiedice ieşirea mea de acolo la timpul stabilit, pentru că, în ţara în care locuiesc, e ceva obişnuit ca detenţiile să fie prelungite. M-am rugat mult pentru aceasta şi, în noaptea de dinaintea eliberării, am avut un vis. Eram într-un car şi dintr-odată am fost mutată în alt car. Unul albastru. Când m-am trezit, am simţit o mare dezamăgire, pentru că interpretarea mea era că voi fi mutată la altă închisoare.
La ora şapte şi jumătate dimineaţa, mi-am auzit numele strigat şi mi s-a spus că sunt liberă. Era Sabat, aşa că m-am dus direct la biserică. Am luat loc şi am observat că stăteam pe un scaun albastru. Şi mi-am dat seama că Dumnezeu îmi arătase că voi sta în biserică pe un scaun albastru, nu într-o altă închisoare.
Abia atunci mi-a trecut prin gând faptul că fusesem atât de dezamăgită de interpretarea pe care o dădusem visului, încât uitasem făgăduinţa mea preferată. Este versetul de astăzi, Isaia 41:10, iar eu renunţasem să cer ca ea să se împlinească şi în dreptul meu. Deşi eu am uitat, Dumnezeu S-a ţinut de cuvânt.
MARILYN AGUDO PRIETO
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
