Sabatul şi Legea

Studiul 10

Miercuri , 5 decembrie 2012

 

După cum am văzut în secţiunea de luni, mulţi creştini mai cred încă în valabilitatea prezentă a Legii lui Dumnezeu. Şi, dacă admitem realitatea păcatului, nici nu avem motive să credem că Legea nu ar mai trebui respectată.

Totuşi, după cum ştim foarte bine, subiectul obligaţiei creştinilor de a păzi Legea devine foarte tulbure când se ridică problema ascultării de porunca a patra şi în special problema respectării zilei a şaptea. Ironia este că judecătorul statului Alabama, care a insistat să se instaleze un monument dedicat Celor Zece Porunci, încălca el însuşi Legea, întrucât, oricât de strict ar fi păzit el duminica, nu păzea în fapt porunca biblică de a se odihni în ziua a şaptea. Dacă luăm Biblia ca atare, atunci, pe baza textuluicine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate”, judecătorul se făcea vinovat tocmai de încălcarea acelei Legi pe care o dorea păstrată în sala de judecată!

Exodul 20:9,10 explică porunca Sabatului. Textul arată când este Sabat (în ziua a şaptea) şi cum trebuie păzit (toţi cei ce locuiesc în casă trebuie să-şi înceteze activităţile obişnuite), pentru ca sfinţenia lui să fie păstrată.Sabatul nu este prezentat ca o zi de recuperare pentru cei care nu au puterea de a munci zi după zi fără odihnă. Dimpotrivă, el este prezentat ca un popas bun pentru toată lumea, cu scopul reîndreptării atenţiei noastre spre sfinţenie (spre tot ceea ce ţine de apartenenţa noastră de Dumnezeu, întrucât în aceasta constă sfinţenia) pentru a ne bucura de binecuvântările acestei zile şi de potenţialul ei.” (Douglas K. Stuart, The New American Commentary, Exodus, vol. 2, pag. 460)

Exodul 20

9. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.
10. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

6. Potenţialul spiritual al Sabatului reiese din ceea ce simbolizează el. Ce ne spun textele următoare despre semnificaţia spirituală a Sabatului? În ce fel te ajută experienţa personală a păzirii Sabatului să înţelegi mai bine ce ne învaţă aceste texte?

Exodul 20

11. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

Deuteronomul 5

15. Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă.

Exodul 31

13. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc.

Ezechiel 20

20. Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!”

Evrei 4

3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
4. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.”
5. Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
6. Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
7. El hotărăşte din nou o zi: „astăzi” – zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
8. Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9. Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

Comments

4 răspunsuri la „Sabatul şi Legea”

  1. Avatar Marian
    Marian

    Sabatul,legea,și căsătoria sunt cele mai importante trei fațete prin care Dumnezeu vrea să se descopere omului și să îl facă să înteleagă că El este dragoste. 🙂

    Înțelese acestea trei,vom afla cum este Dumnezeu și scopul Lui.

    Întelese acestea trei,vom fi ca Dumnezeu (la caracter) și vom îndeplini scopul Lui. 🙂 pace 🙂

  2. Avatar Marian
    Marian

    ,,Pe noi ne interesează un singur subiect și anume aducerea unei noi ordini mondiale….ne ocupăm cu formarea unui nou partid,care va aduna pe toți oamenii păcii și bunei înțelegeri,fără a deranja loialitățile lor specifice..acest nou partid poate fi privit ca o materializare a împărăției lui Dumnezeu pe pământ,care răsare sub ochii noștri.El îi grupează pe cei care deși aparțin oricărei religii,națiuni sau grupări politice,au fost eliberați de spiritul urii și al separatismului și care caută să implementeze pe pământ reguli drepte prin bună înțelegere.”

    Alice Bailey & Djwhal Khul (Externalizarea ierarhiei)

    ,,O putere din abis lucrează spre a pregăti marile scene finale ale dramei -satana apărând ca Hristos- lucrare pe care o desfășoară cu toată amăgirea nelegiuirii în cei care s-au coalizat în societăți secrete”

    Mărturii vol.8,pag 29, 1904

    Creștinii se vor amesteca prostește în efortul colectiv de a îmbunătății lumea.Împărtășind astfel concepția babilonului despre caracterul lui Dumnezeu.Când această mișcare va lua proporții,și ,,hristos” va declara că este pentru binele civilizației să condamnăm la moarte grupul celor care pângăresc ziua Domnului,creștinilor nu le va fi greu să voteze ,,pentru”.Nu credem noi că Dumnezeu pedepsește până la exterminare pe împotrivitorii lui Hristos?
    Omenirea va fi chemată să se plece la picioarele ,,chipului de aur”,cu promisiunea că suntem în stare să clădim o lume mai bună pentru mileniul 3,și sub amenințarea că toți cei se opun,sunt dușmanii civilizației umane…(vezi Daniel 3.6).Sfârșitul este aproape fraților așa că lucrați cât mai este timp.Nu mai lucrați pentru voi ci pentru Dumnezeu.

  3. Avatar Marian (click aici)
    Marian (click aici)

    Treziți-vă și realizați în ce timpuri trăim.satana lucrează în timp ce voi credeți că stați bine,că așteptați pe Domnul cu inima pregătită dar ce va fi de voi când ve-ți fi puși la probă?asta e cea mai mare întrebare.

  4. Avatar Marian
    Marian

    Sau cele mai atacate de cel rău…el ne determină să le neglijăm

Răspunde-i lui Marian (click aici) Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *