Închinarea la Dumnezeu atunci și astăzi

 Cântau, mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine în veac!” Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului. (Ezra 3:11)

Textul de memorat din această săptămână ne dă indicii despre practicile de închinare și modul în care îşi exprimau evreii recunoștința față de Dumnezeu. În 515 î.Hr., iudeii au sărbătorit consacrarea noului templu (Ezra 6:15-18) și apoi, șaizeci de ani mai târziu, au sărbătorit sfințirea zidului Ierusalimului (Neemia 6:15-7:3; 12:27).

După enumerarea genealogiilor din Neemia 11 și 12, autorul trece la sărbătoarea sfințirii zidului cetății. Pentru acest popor era normal ca lucrurile să fie sfințite, închinate Domnului: templul, zidul cetății și chiar casele și clădirile publice. Ceremonia de sfințire era bine organizată și era însoțită de cântece, muzică, mese, jertfe, bucurie, veselie și curățirea poporului. David a instituit practica jertfelor în timpul ceremoniei de sfințire și, după aceea, conducătorii poporului i-au urmat exemplul, începând de la Solomon, când a adus chivotul în templu (1 Împărați 8:5).

În această săptămână vom vedea cum se închinau ei Domnului atunci și vom observa lucruri pe care le putem face şi noi, pentru că ne închinăm aceluiași Dumnezeu.