O tânără vorbea despre avantajele pe care le are nefiind căsătorită: „De două ori am avut ocazia să merg să servesc în câmpul misionar şi am răspuns fără ezitare.” O persoană căsătorită, cu familie, poate că ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru a lua o astfel de decizie, deoarece aceasta nu o implica doar pe ea, ci şi pe partenerul de viaţă şi pe copii.

3. Care sunt, conform lui Pavel, motivele bune pentru a rămâne necăsătorit?

1 Corinteni 7:25-34
25. Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare.
26. Iată, dar, ce cred eu că este bine, având în vedere strâmtorarea de acum: este bine pentru fiecare să rămână aşa cum este.
27. Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat. Nu eşti legat de o nevastă? Nu căuta nevastă.
28. Însă, dacă te însori, nu păcătuieşti. Dacă fecioara se mărită, nu păcătuieşte. Dar fiinţele acestea vor avea necazuri pământeşti, şi eu aş vrea să vi le cruţ.
29. Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea;
30. cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;
31. cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece.
32. Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului.
33. Dar cine este însurat se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei.
34. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie sfântă, şi cu trupul, şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei.

Majoritatea oamenilor cred că voia lui Dumnezeu pentru ei este să se căsătorească. El a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur.” Şi totuşi în Biblie avem numeroase exemple de oameni care nu au fost căsătoriţi, inclusiv cel mai mare exemplu dintre toate, Isus Hristos.

Lui Ieremia i s-a spus să nu se căsătorească (Ieremia 16:1,2). A fost o decizie într-o situaţie istorică. Nu ştim dacă restricţia aceasta a fost îndepărtată vreodată, dar Ieremia a fost un mare profet cât timp a fost singur.

De asemenea, statutul marital al lui Ezechiel nu a părut să aibă o prea mare importanţă, chiar dacă soţia lui a murit pe neaşteptate. Nu i s-a îngăduit nici măcar să o jelească, ci a trebuit să continue lucrarea pe care i-o încredinţase Domnul (Ezechiel 24:15-18).

Şi profetul Osea a trecut prin experienţa unei căsătorii destrămate, dar a fost capabil să-şi continue activitatea. Deşi situaţia lui ni se pare ciudată, Dumnezeu i-a spus să se căsătorească cu o prostituată, deşi El ştia că avea să-l părăsească pe Osea pentru alţi bărbaţi (Osea 1–3). Astfel, Dumnezeu ne vorbeşte despre dragostea unilaterală pe care o are pentru Israel şi pentru noi, dar trebuie să fi fost extrem de greu şi de dureros pentru Osea să fie el însuşi o parabolă. Multe voci ne vor spune astăzi că, dacă nu suntem căsătoriţi, nu suntem compleţi. Pavel ar răspunde: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”, nu luaţi seama la aceste voci! În loc de aceasta, „aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12:1,2).

Care sunt modurile practice în care le poți fi de folos celor necăsătoriți din biserică, dar și celor din afara ei?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO