În a doua intervenţie, Pavel le-a dat celor de la bordul vasului – în total, două sute şaptezeci şi şase de oameni – asigurarea că aveau să scape toţi cu viaţă şi că nu va exista altă pierdere decât cea a corabiei (Faptele 27:37). După paisprezece zile, cuvintele lui s-au adeverit. Vântul i-a purtat mai departe încolo şi încoace, dar marinarii şi-au dat seama că se apropiau de uscat, probabil pentru că auzeau valurile spărgându-se de ţărm (vers. 27). Au făcut o serie de măsurători şi, de teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore de la cârma corabiei, ca să reducă viteza. Apoi i-au implorat pe zei să se facă ziuă (vers. 28,29).

3. Ce lecţii învăţăm din această relatare?

Faptele 27:30-34
30. Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
31. Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
32. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos.
33. Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34. De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”

La începutul călătoriei, sutaşul s-a purtat frumos cu Pavel, dar nu avea încă motive să aibă încredere în sfaturile lui. După două săptămâni însă, situaţia era diferită. Pavel îi câştigase respectul prin faptul că anunţase naufragiul (vers. 21-26) despre care de-acum nu mai avea nicio îndoială că se va întâmpla.

Pavel i-a îndemnat pe corăbieri să mănânce ca să aibă putere să înoate şi să ajungă la mal. Providenţa divină nu ne scuteşte întotdeauna de lucrurile care intră în mod normal în sarcina noastră să le facem. „De-a lungul relatării, este menţinut echilibrul între asigurarea lui Dumnezeu că-i va ocroti pe aceşti oameni şi eforturile lor de a şi-o asigura.” – David J. Williams, Acts, ed. 1990, p. 438

La ziuă, marinarii au văzut de departe uscatul; era un golf cu maluri nisipoase, şi au hotărât să împingă corabia într-acolo. Corabia nu a reuşit totuşi să ajungă întreagă la mal, fiindcă s-a înfipt într-o limbă de pământ şi s-a sfărâmat sub izbitura valurilor. Planul ostaşilor de a-i ucide pe întemniţaţi ca să nu scape a fost oprit de sutaş, în principal datorită lui Pavel. În cele din urmă, niciunul dintre ei nu şi-a pierdut viaţa, exact aşa cum le făgăduise Dumnezeu.

Ce impresie i-a făcut Pavel sutaşului din moment ce acesta le-a interzis ostaşilor să-i omoare pe întemniţaţi?