În drumul său către Ierusalim, Pavel a mai făcut un popas în Milet, unde le-a adresat conducătorilor bisericii din Efes un cuvânt de rămas bun.

4. Ce idee principală transmite Pavel în introducerea cuvântării sale?

Faptele 20:18-21
18. Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei.
19. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.
20. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case
21. şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

Pavel îşi făcuse planuri pentru o nouă călătorie, în care inclusese Roma şi Spania (Romani 15:22-29), şi era convins că nu avea să mai revină în Asia. De aceea, şi-a început cuvântarea cu un fel de dare de seamă cu privire la lucrarea îndeplinită în Efes. Scopul nu era însă doar să prezinte ce făcuse în trecut, mai exact cum se purtase cu efesenii, ci ce avea să facă în viitor, fiindcă se temea de ce avea să-i se întâmple în Ierusalim.

Temerea lui era fondată. Biserica din Ierusalim îl privea cu oarecare scepticism, dacă nu chiar cu ostilitate, din cauza trecutului său de persecutor şi din cauza Evangheliei necondiţionate de circumcizie pe care o predica (Faptele 21:20-26). Pentru autorităţile iudaice, el era un trădător şi un răzvrătit împotriva tradiţiilor religioase (Faptele 23:1,2). De asemenea, la mijlocul primului secol, pe fondul proastei guvernări romane, Iudeea era animată de idealuri revoluţionare şi naţionaliste. Situaţia aceasta şi-a pus amprenta asupra tuturor segmentelor societăţii iudaice, probabil şi asupra bisericii. În asemenea condiţii, lucrarea fostului fariseu printre cei din alte popoare trebuie să fi fost cunoscută de mulţi (Faptele 21:27-36).

Faptele 20:28-31
28. Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30. şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
31. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.

Şi acestea nu erau singurele motive de îngrijorare. În Faptele 20:28-31, Pavel le-a dat conducătorilor bisericii din Efes un sfat despre cum să procedeze cu învăţătorii mincinoşi, numiţi de el „lupi răpitori”, care aveau să inducă turma în eroare şi să o schimbe în rău. Ameninţarea învăţătorilor falşi, ridicaţi chiar din biserică, a fost aşadar reală, încă din zorii creştinismului. Istoria creştinismului scoate la iveală pagubele imense aduse bisericii de învăţătorii falşi. Problema aceasta va exista până la sfârşit (2 Timotei 4:3).

Pavel avea foarte multe motive de frământare, dar şi-a păstrat neştirbite credincioşia şi zelul.

Citeşte 1 Corinteni 4:8-14. Ce idee exprimată de Pavel aici putem aplica la viaţa noastră, mai ales atunci când ne confruntăm cu încercări? Care era speranţa lui cea mai mare?

1 Corinteni 4:8-14
8. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
9. prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
10. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
11. Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
12. Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
13. Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim.
14. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.