Propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp. (2 Timotei 4:2)

Urmărește ediția video aici.

Experiența din trecut se va repeta. În viitor, superstițiile lui Satana vor lua noi forme. Erorile vor fi prezentate într-o formă plăcută și încântătoare. Teorii false, îmbrăcate în veșminte de lumină, vor fi prezentate poporului lui Dumnezeu. În felul acesta, Satana va căuta să înșele, dacă este cu putință, chiar pe cei aleși. Se vor exercita cele mai seducătoare influențe; mințile oamenilor vor fi hipnotizate.

Stricăciuni de tot felul, asemănătoare celor ce au existat la antediluvieni, vor lua în stăpânire mințile oamenilor. Venerarea naturii în locul lui Dumnezeu, manifestarea nerestricționată a voinței omenești, sfatul celor necredincioși – pe toate acestea Satana le folosește pentru a-și atinge anumite scopuri. El folosește puterea pe care o are mintea de a influența alte minți pentru a-și aduce la îndeplinire planurile sale. Ceea ce este cel mai trist este faptul că, sub influența sa înșelătoare, oamenii vor avea doar o formă de evlavie, fără să aibă o legătură reală cu Dumnezeu. Ca și Adam și Eva, care au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului, mulți se hrănesc chiar și acum cu amăgirile înșelătoare ale erorii.

Agenții satanici îmbracă teoriile false într-un veșmânt atrăgător, la fel cum a făcut Satana în Grădina Edenului, când și-a ascuns identitatea în fața primilor noștri părinți și le-a vorbit printr-un șarpe. Acești agenți instilează în mințile oamenilor lucruri care în realitate constituie erori mortale. Influența hipnotică a lui Satana îi va cuprinde pe aceia care se întorc de la Cuvântul clar al lui Dumnezeu către fabule plăcute.

Satana caută să-i prindă în cursele sale mai ales pe cei ce au avut cea mai multă lumină. El știe că, dacă îi poate înșela pe ei, aceștia vor putea, sub stăpânirea lui, să îmbrace păcatul cu hainele neprihănirii și să abată pe mulți de pe cale.

Eu spun tuturor: Vegheați, căci Satana, ca un înger de lumină, își face apariția în toate întâlnirile lucrătorilor creștini și în toate bisericile, încercând să-i câștige pe membrii acestora de partea sa. Mi s-a poruncit să dau poporului lui Dumnezeu avertizarea: „Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.”

Porniți ferm, hotărât, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Fiți pe deplin asigurați că religia curată și neîntinată nu este o religie a senzațiilor. Dumnezeu nu a pus asupra nimănui sarcina de a încuraja apetitul pentru învățături și teorii speculative. Frații mei, feriți-vă să învățați asemenea lucruri. Nu le îngăduiți să își facă loc în experiența voastră. Nu le permiteți să vă strice lucrarea de o viață. – Review and Herald, 3 martie 1904

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.