În dragoste nu este frică. – 1 loan 4:18

Îmi place foarte mult versetul din 1 loan 4:18 (de astăzi). Este concis. Succint, loan nu a făcut risipă de cuvinte. El a ştiut despre ce vorbea; a trăit cu dragoste desăvârşită timp de trei ani.

Timp de mulţi ani am încercat să am şi eu acea dragoste desăvârşită, o dragoste care să mă ajute să trec peste mâncatul peste măsură, peste nerăbdare, peste lipsa de credinţă şi peste toate lucrurile care mă bombardau. Am încercat, chiar am încercat. M-am trudit din greu să găsesc dragostea desăvârşită, încât m-am dus singură către un abis întunecat.

Dacă nu pot să fiu desăvârşită, voi fi rea, am concluzionat eu.

Dar am aflat că a fi rău nu este chiar aşa de bine. Aşa că acum m-am întors în staul, mulţumită dragostei necondiţionate a lui Dumnezeu. Dar totuşi încercam să înţeleg dragostea desăvârşită.

Care este secretul dragostei desăvârşite? mă întrebam eu. A cui era acea dragoste desăvârşită despre care vorbeşte loan? M-am gândit că trebuia să fie a mea. Chiar după mulţi ani în care am căutat perfecţiunea întruchipată… chiar după ce Dumnezeu mi S-a descoperit pe drumul spre Damasc la reconvertirea mea… chiar şi de atunci încoace m-am tot întrebat: Când va ajunge dragostea mea să fie atât de desăvârşită încât să nu îmi mai fie teamă? Nu se va întâmpla nici intr-un milion de ani. Şi ce înseamnă acest lucru pentru mine?

În cele din urmă mi-am dat seama că eram chiar în punctul în care trebuia să fiu: rugându-mă ca Dumnezeu să mă facă să fiu acel lut cu totul ascultător de Olarul artist. Lutul nu sare de pe masă şi fuge. Mă predau într-o dependenţă totală faţă de Maestru ca El să mă zdrobească, să mă refacă, să mă modeleze şi să mă folosească.

Atunci când sunt supusă, plină de El şi de puterea Lui, dragostea desăvârşită va umple tot spaţiul din viaţa şi din inima mea şi nu va mai fi loc pentru frică. „In dragoste nu este frică” (1 loan 4:18). Isus al meu este „dragostea desăvârşită” despre care vorbeşte loan. Acum are logică.

După ce am vizionat un film puternic despre viaţa lui Jan Hus, mi-am pus întrebarea: De ce am nevoie pentru a ajunge şi eu în acel punct în care să fiu credincioasă până la flăcări, la fel ca Hus?

Am hotărât că tot ce pot face eu este să continui să îl iubesc pe Mântuitorul ca să „îl cunosc”. Rugăciunea mea continuă să fie: Doamne, continuă să creşti în inima şi în mintea mea atât de mult încât dragostea Ta desăvârşită să alunge orice teamă, indiferent ce va veni.


Jodi Eulene Owens Patterson (Dodson)

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO