Îngăduiţi-vă unii pe alţii… Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. – Coloseni 3:13

Shellie Renee este primul meu născut. De felul ei este foarte ageră, bine dispusă, plină de compasiune şi directă. Shellie este o luptătoare încă din pântece, din cauza sarcinii cu complicaţii, lucru care a prezentat o provocare pentru amândouă. Ca bebeluş, Shellie a devenit tovarăşul meu de călătorie. Adoram să o privesc cum creştea pe zi ce trece.

După ce eu şi tatăl ei am divorţat, vieţile noastre s-au schimbat, aşa cum se întâmplă după o pierdere. Timpul, atunci când îi acorzi respectul cuvenit, are felul său de a aduce vindecare. Dar totuşi, stima mea de sine scăzută şi lipsa valorii pe care o vedeam în dreptul meu nu permiteau ca timpul să treacă, aşa cum era normal. Aşa că mult prea curând am intrat într-o altă „relaţie pe hârtie”. Înainte să pun capăt acelei uniri, l-am născut pe fiul meu, Jonathan. Mă simţeam singură şi căutam metode proprii de a amorţi durerea pe care o resimţeam. Într-un sens, i-am „abandonat” pe micuţii mei cu priviri pline de durere, cu cuvinte care adesea aduceau mai multă durere decât bucurie şi mâinile mele le-au cauzat răni trupeşti în loc să le ofer îmbrăţişările pe care amândoi le meritau şi de care aveau nevoie. De-a lungul anilor şi din cauza altor pierderi emoţionale, am început să mă afund tot mai tare într-o carapace complicată. Cu durere o spun că una din consecinţele acestui lucru a fost o neîncredere tot mai mare între Shellie şi mine. Am ratat ocazii de a-mi sărbători fiica. Cu fiecare încercare eşuată de împăcare, mă simţeam tot mai afundată în ruşine, vină şi pierdere.

David a strigat odată: „Păcatul meu stă necurmat înaintea mea” (Psalmii 51:3). Şi al meu la fel, dar Shellie m-a iertat din nou şi din nou. Ea a învăluit iertarea în încurajare, afirmare şi pace. În ultimii ani ne-am vizitat una pe cealaltă şi pe cei dragi de pe trei continente, inclusiv Africa, unde locuiesc în prezent. Amândouă am luat hotărârea să fim alături una de cealaltă. Se numeşte vindecare, restaurare şi împăcare. Când îmi întinde mâna şi inima, iertarea ei, ca un dar, îmi inundă fiinţa şi izvorăşte în promisiuni pe care ni le facem una alteia şi pe care le împlinim. A ajuns să fie autoarea a două cărţi şi vorbitor public. Ea vorbeşte în numele celor asupriţi, folosind aptitudini şi experienţe personale pentru a le învăţa pe mamele necăsătorite şi pe cei care provin dintr-un mediu disfuncţional cum să îşi schimbe viata si să aibă un viitor mai bun.

Sunt atât de recunoscătoare! Ce frumoasă ar fi lumea aceasta dacă toţi ne-am dărui unii altora ceea ce mi-a dat Shellie – fiica mea, soră, prietenă din copilărie şi erou – darul iertării!


Gail Masondo

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.