OSEA 2

1. Ziceți fraților voștri Ami (Poporul meu) și surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!
2. Plângeți-vă, plângeți-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea și Eu nu sunt bărbatul ei! Să-și depărteze
curviile dinaintea ei și preacurviile de la țâțele ei!
3. Altfel, o dezbrac în pielea goală, cum era în ziua nașterii ei, o fac ca o pustie, ca un pământ uscat, și o las să moară de sete!
4. Nu voi avea milă de copiii ei, căci sunt copii din curvie.
5. Mama lor a curvit; cea care i-a născut s-a necinstit, căci a zis: ‘Voi alerga după ibovnicii mei, care îmi dau pâinea și apa mea, lâna și inul meu, untdelemnul și băuturile mele!’
6. De aceea, iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-și mai afle cărările.
7. Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: ‘Hai să mă întorc iarăși la bărbatul meu cel dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum!’
8. N-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul și untdelemnul și au închinat slujbei lui Baal argintul și aurul cel mult pe care i-l dădeam.
9. De aceea, Îmi voi lua iarăși înapoi grâul la vremea lui și mustul la vremea lui și îmi voi ridica iarăși de la ea lâna și inul pe care i le dădusem ca să-i acopere goliciunea.
10. Și acum îi voi descoperi rușinea înaintea ibovnicilor ei și niciunul n-o va scoate din mâna Mea.
11. Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, sabatele ei și toate praznicele ei.
12. Îi voi pustii și viile și smochinii, despre care zicea: ‘Aceasta este plata pe care mi-au dat-o ibovnicii mei!’ Le voi preface într-o pădure și le vor mânca fiarele câmpului.
13. O voi pedepsi pentru zilele când tămâia baalilor, când se gătea cu veriga de nas, cu salba ei, și alerga după ibovnicii ei, uitând de Mine”, zice Domnul.
14. „De aceea, iată, o voi ademeni și o voi duce în pustie și-i voi vorbi pe placul inimii ei.
15. Acolo, îi voi da iarăși viile și valea Acor i-o voi preface într-o ușă de nădejde și acolo va cânta ca în vremea tinereții ei și ca în ziua când s-a suit din țara Egiptului.
16. În ziua aceea”, zice Domnul, „Îmi vei zice: ‘Bărbatul meu’ și nu-Mi vei mai zice: ‘Stăpânul meu’.
17. Voi scoate din gura ei numele baalilor, ca să nu mai fie pomeniți pe nume.
18. În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului și cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din țară arcul, sabia și orice unealtă de război și-i voi face să locuiască în liniște.
19. Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate și îndurare;
20. te voi logodi cu Mine prin credincioșie și vei cunoaște pe Domnul!
21. În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, și ele vor asculta pământul;
22. pământul va asculta grâul, mustul și untdelemnul, și acestea vor asculta pe Izreel.
23. Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în țară și-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: ‘Tu ești poporul Meu!’ Și el va răspunde: ‘Dumnezeul meu!’”

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO