[duminică, 21 septembrie] Sabatul Domnului

 

 

Oricât de mult ar susține, în mod fals, cei care se opun Sabatului în ziua a șaptea că acesta a fost doar pentru evrei (ziua a șaptea a fost pusă deoparte și sfințită în Eden [Geneza 2:1-3]) sau că evreii au auzit prima dată despre el la Sinai (evreii țineau Sabatul dinainte de Sinai [Exodul 16:22-29]), nu există nicio îndoială că Sabatul a făcut parte din viața poporului evreu de la bun început.

 

1. Ce adevăr i-a fost repetat poporului, în Exodul 35:1-3, în contextul construirii sanctuarului?

 

Exodul 35:1-3

„1. Moise a strâns toata adunarea copiilor lui Israel si le-a zis: „Iată lucrurile pe care a poruncit Domnul sa le faceti: 2. Sase zile să lucrati, dar ziua a saptea sa va fie sfanta; acesta este Sabatul, ziua de odihna, inchinata Domnului. Cine va face vreo lucrare in ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. 3. Să n-aprinzi foc, in niciuna din locuintele voastre, in ziua Sabatului.”

 

Sabatul și mesajul său au fost, sunt și vor fi întotdeauna legate de Dumnezeu – cine este El și care sunt faptele Sale mărețe. Sabatul ne reamintește de actele Sale creatoare și salvatoare și ne concentrează atenția asupra lui Dumnezeu, care dorește să locuiască cu poporul Său. În acest fel, Sabatul și sanctuarul indică aceeași direcție: prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Sabatul bisericii din Vechiul Testament transmite un mesaj multiplu. Esența poate fi rezumată în cinci idei esențiale:

 

(1) Dumnezeu este Creatorul, iar Biblia se deschide cu această proclamație copleșitoare și fundamentală (Geneza 1:1). Sabatul este memorialul viu al creației lui Dumnezeu (Geneza 2:2,3; Exodul 20:8-11). Din acest adevăr – Dumnezeu în calitate de Creator al nostru – decurg toate celelalte adevăruri biblice.

 

(2) Mesia va veni, iar această speranță se concentrează în jurul promisiunii lui Dumnezeu privind Sămânța, care avea să învingă șarpele (Satana) și să aducă biruința asupra răului.

 

(3) Dumnezeu Își va instaura împărăția, iar Sabatul este pregustarea ei.

 

(4) Mântuirea vine de la Domnul, iar copiii lui Dumnezeu dau mărturie că Dumnezeu este Mântuitorul și Răscumpărătorul lor și că mântuirea vine ca rezultat al harului Său și numai al harului Său.

 

(5) Dumnezeu este judecătorul suprem al tuturor oamenilor. Cei care Îl sfidează și Îl neagă în mod constant nu vor avea niciun viitor, dar El le oferă viața veșnică fără plată celor care Îl urmează.

 

Evreii au o vorbă: Poporul Israel nu a păzit atât de mult Sabatul pe cât Sabatul l-a păzit pe Israel. Deși noi, ca adventiști, probabil că nu ne-am exprima așa, ce rol important are Sabatul în viața familiei noastre bisericești?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO