[vineri, 1 august]

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 24
„Paștele trebuia să fie atât un act comemorativ, cât și un act simbolic privind viitorul, care să indice nu doar un act din trecut, eliberarea din Egipt, ci și unul din viitor, marea eliberare pe care Isus Hristos avea s-o aducă la îndeplinire prin eliberarea poporului Său din sclavia păcatului. Mielul de jertfă Îl reprezintă pe «Mielul lui Dumnezeu», în care constă unica noastră speranță la mântuire. Apostolul spune: «Căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit» (1 Corinteni 5:7). Nu era de ajuns ca mielul pascal să fie junghiat, ci sângele lui trebuia să fie stropit pe stâlpii ușii; prin urmare este nevoie ca meritele sângelui lui Hristos să fie aplicate sufletului. Noi trebuie să credem nu numai că El a murit pentru lume, ci că a murit pentru fiecare dintre noi, în mod individual. Noi trebuie să ne însușim meritele jertfei ispășitoare” (Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, p. 277).
Până în ziua de astăzi, familiile de evrei practicante din întreaga lume sărbătoresc Paștele, Pesach-ul. Ele organizează ceea ce numesc „Sederul pascal” („Seder” înseamnă „ceremonie/rânduială”), în timpul căruia povestesc exodul și apoi se bucură de o masă specială în familie. Este uimitor faptul că acest lucru a fost păstrat, literalmente, din timpul exodului! Doar Sabatul celebrat în ziua a șaptea, pe care evreii practicanți îl respectă, datează de mai de mult timp.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

