[sâmbătă, 10 august] Lecții pentru ucenici (I)

 

 

Text de memorat:

 

Marcu 8:34

Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.

 

Prima jumătate a Evangheliei după Marcu se concentrează pe persoana Domnului Isus și cine este El. Învățăturile și minunile Lui puternice indică același lucru: El este Mesia. În acest moment crucial din narațiune, Isus îi va întreba pe ucenici cine cred ei că este El.

 

Petru va oferi un răspuns clar la această întrebare, iar Isus va începe imediat să explice încotro se îndreaptă pașii Săi ca Mesia, adică, după cum știm, spre cruce.

 

Din ultima parte a capitolului 8 până la sfârșitul capitolului 10 din Marcu, Domnul Isus Se concentrează pe lecții dedicate ucenicilor despre parcursul Său. În aceste capitole va face preziceri referitoare la cruce. Acestea vor fi urmate de învățături speciale privitoare la ucenicie. Aceste lecții elocvente sunt în continuare relevante în zilele noastre.

 

Această secțiune a celei de-a doua evanghelii este delimitată de vindecarea a doi oameni orbi, unul la mijlocul capitolului 8 și celălalt la sfârșitul capitolului 10. Aceste „minuni-cadru” ilustrează în mod dramatic modul în care ucenicia include o înțelegere spirituală asupra persoanei Domnului Isus, cine este El și încotro Se îndreaptă. Așa cum, în urmă cu 2.000 de ani, i-au pus în dificultate pe cei 12 ucenici, învățăturile Sale continuă să îi contrarieze pe ucenicii din zilele noastre din cauza costurilor profunde – dar și a beneficiilor enorme – de care putem avea parte când Îl urmăm pe Isus.

 

 

Studiu zilnic

 

Biblia: Matei 5 – 11
1. În ce situație nu vom avea „răsplată de la Tatăl” nostru?
2. Cum vin și cum sunt prorocii mincinoși?
3. Despre care cetate se spune că a ieșit în întregime să-L întâmpine pe Isus?
4. Cum a fost îndreptățită Înțelepciunea?

 

Ellen G. White: „Divina vindecare”, cap. „Cunoașterea primită prin Cuvântul lui Dumnezeu”, până la subcap. „Descoperiri mai clare…”
5. Cine e pregătit să se angajeze în studiul științelor naturii?

 

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO