[luni, 20 februarie] Binecuvântarea muncii (idealul)

 

 

Dacă nu ești extrem de bogat sau nu beneficiezi de un fond fiduciar pe care mami și/sau tati ți l-au pregătit astfel încât să nu fie nevoie să lucrezi nicio zi în viața ta (dacă citești multe dintre poveștile de viață a acestor copii, vei vedea că banii care trebuiau să fie o binecuvântare duc deseori la tragedie în viața lor de adulți), mai devreme sau mai târziu va trebui să lucrezi pentru a-ți câștiga traiul. Ideal, bineînțeles, este să găsești ceva de care ești pasionat și care îți poate aduce un venit bun, să urmezi cursuri în acea direcție, să te angajezi în domeniu și să lucrezi acolo până ieși la pensie. Acesta este idealul. Bineînțeles, lucrurile nu stau întotdeauna așa.

 

3. Citește Geneza 2:15; vezi și Eclesiastul 9:10 și 2 Tesaloniceni 3:8-10. Ce înseamnă faptul că și înainte de căderea în păcat Adam (și cu siguranță și Eva) a primit de lucru? Cum explică aceasta realitatea că aceia care nu au lucrat niciodată în viață au ajuns să-și considere situația un blestem?

 

Geneza 2:15

„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească”.

 

Eclesiastul 9:10

„Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!”

 

2 Tesaloniceni 3:8-10

„8 N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând şi ostenindu-ne, am muncit zi şi noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. 9 Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înşine o pildă vrednică de urmat. 10 Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce””.

 

Munca nu era o pedeapsă, evident. Era pentru binele lor. Adică, inclusiv în Paradis, chiar și într-o lume unde păcatul, moartea și suferința nu existau, Dumnezeu știa că ființele umane aveau nevoie să lucreze.

 

„Lui Adam i-a fost dată activitatea de a avea grijă de grădină. Creatorul știa că Adam nu putea fi fericit fără o ocupație. Frumusețea grădinii îl încânta, însă acest lucru nu era suficient. Avea nevoie de muncă pentru a-și pune la lucru părțile minunat întocmite ale corpului său. Dacă fericirea ar fi constat în a nu face nimic, omul, în starea sa de sfântă inocență, ar fi fost lăsat fără ocupație. Dar Acela care l-a creat pe om știa ce era necesar pentru fericirea lui și, imediat ce l-a creat, i-a dat lucrul desemnat pentru el. Promisiunea slavei viitoare și sentința că omul trebuie să trudească pentru pâinea cea de toate zilele au venit de la aceeași autoritate supremă” (Ellen G. White, Our High Calling, p. 223).

 

Doar că, imediat după cădere, când (la fel ca orice altceva) munca a fost afectată de păcat, Dumnezeu i-a spus lui Adam: „Blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți hrana din el în toate zilele vieții tale” (Geneza 3:17). În versiunea NKJV a Bibliei în limba engleză, formularea „din pricina ta” este tradusă „pentru binele tău”, adică pentru binele lui Adam, în ideea că munca avea să fie ceva de care el avea nevoie, mai ales ca ființă căzută.

 

Ce aspect al muncii ar trebui să o facă, la modul ideal, o binecuvântare?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO