[luni, 9 ianuarie] A asculta cu adevărat

 

 

Cartea Deuteronomul este versiunea tipărită a mesajelor de despărțire ale lui Moise pentru a doua generație de israeliți (după 40 de ani de rătăcire în pustiu). Aceste mesaje au fost rostite pe câmpiile Moabului, chiar la est de Ierihon. Deuteronomul a fost numită pe bună dreptate „Cartea aducerii-aminte”. În această carte, Moise recapitulează dovezile de credincioșie ale lui Dumnezeu față de Israel. El rememorează călătoriile de la muntele Sinai la Cades Barnea, la intrarea în Țara Făgăduită, precum și răzvrătirea și cei 40 de ani de rătăcire în pustiu. El reafirmă Cele Zece Porunci și cerințele legate de zecime și de casa vistieriei. Principala idee din Deuteronomul este însă sfatul de a asculta de  Dumnezeu și a primi binecuvântările Lui. Moise Îl descrie pe Dumnezeu drept Cel care are capacitatea, și dorința, de a avea grijă de poporul Său.

 

2. Citește Deuteronomul 28:1-14. Ce binecuvântări minunate le sunt promise israeliților? Dar ce trebuiau să facă aceștia pentru a le primi?

 

Deuteronomul 28:1-14

„Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2 Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: 3 Vei fi binecuvântat în cetate şi vei fi binecuvântat la câmp. 4 Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5 Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. 6 Vei fi binecuvântat la venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7 Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8 Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 9 Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. 10 Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine. 11 Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. 12 Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13 Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini 14 şi nu te vei abate nici la dreapta, nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi”.

 

Moise își dorea ca oamenii să înțeleagă că Dumnezeu avea în vedere pentru ei binecuvântări minunate, chiar miracole. Cuvintele lui Moise: „Dacă vei asculta cu adevărat/cu atenție” (EDCR/NTR) îi avertizează că era în joc soarta lor veșnică. Ce manifestare puternică a realității libertății de alegere! Ei erau poporul Lui ales, beneficiar al multor binecuvântări și al unor mari făgăduințe, dar acestea nu erau necondiționate. Trebuiau să fie acceptate, primite și transpuse în practică.

 

Și nimic din ceea ce Dumnezeu le ceruse israeliților nu era prea greu de făcut. „Porunca aceasta pe care ți-o dau eu azi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: «Cine se va sui pentru noi în cer și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim? » Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: «Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?» Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca s-o împlinești” (Deuteronomul 30:11-14).

 

Pe lângă binecuvântări, mai erau și avertizări cu privire la blestemele care aveau să vină peste ei dacă nu ascultau (Deuteronomul 28:15-68), adică acele consecințe pe care aveau să le aducă păcatul și răzvrătirea.

 

Ce înseamnă astăzi pentru tine să asculți „cu adevărat/cu atenție” ceea ce Dumnezeu îți cere să faci?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO