[marți, 3 ianuarie] Resurse pentru familia lui Dumnezeu

 

 

Cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru copiii Săi este Isus Hristos, care ne aduce pacea iertării, harul zilnic pentru creștere spirituală și speranța vieții veșnice. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

 

Mântuirea, așadar, este darul de bază. Fără acest dar, ce altceva am putea primi de la Dumnezeu care pe termen lung să conteze cu adevărat? Indiferent ce-am putea deține pe acest pământ, într-o zi vom muri și duși vom fi, la fel ca aceia care și-au adus aminte vreodată de noi, iar lucrurile bune pe care l-am făcut vreodată vor fi și ele uitate. Prin urmare, în primul rând, trebuie să păstrăm întotdeauna în atenția noastră darul Evangheliei, care este Hristos și El răstignit (1 Corinteni 2:2).

 

Totuși, pe lângă mântuire, Dumnezeu oferă și altceva. Pe cei cărora se îngrijorau cu privire la hrană și haine, Isus i-a încurajat: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

 

4. Citește Psalmii 23:1; 37:25 și Filipeni 4:19. Ce îți spun aceste versete despre modul în care Dumnezeu Se îngrijește de nevoile noastre zilnice?

 

Psalmii 23:1

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic”.

 

Psalmii 37:25

„Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea”.

 

Filipeni 4:19

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos”.

 

De asemenea, când a vorbit cu ucenicii Săi despre plecarea Lui, Isus le-a promis în dar Duhul Sfânt ca Mângâietor. „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan 14:15-17). „Mângâietorul […] are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13). Apoi, Duhul Sfânt Însuși oferă daruri spirituale uimitoare copiilor lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 12:4-11).

 

Pe scurt, Dumnezeul în care „avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele 17:28), Dumnezeul care „dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile” (Faptele 17:25), ne oferă existența, promisiunea salvării, binecuvântări materiale și daruri spirituale pentru ca noi să fim o binecuvântare pentru alții. De reținut că, indiferent ce bunuri materiale deținem, indiferent de talentele cu care am fost binecuvântați, noi suntem îndatorați Celui care ni le-a oferit, fapt oglindit în modul de folosire a respectivelor daruri.

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO