6. Ce au în comun versetele de mai jos și ce ne învață ele despre natura legământului?

 

Geneza 18:19

„Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”.

 

Geneza 26:4,5

„4 Îţi voi înmulţi sămânţa ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată 5 pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.”

 

Exodul 19:5

„ Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu”.

 

Leviticul 26:3

„Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini…”

 

Dumnezeu a recunoscut în mod deschis ascultarea plină de credincioșie a lui Avraam față de „poruncile Mele, orânduirile Mele și legile mele” (Geneza 26:5). Se înțelege de aici că Dumnezeu Se aștepta la un astfel de stil de viață din partea partenerului Său uman de legământ. Declarația completă a legământului biblic de la Sinai arată extrem de evident că unul dintre aspectele lui fundamentale îl constituie condițiile ascultării.

 

În Exodul 19:5 se spune clar: „Dacă veți asculta…” Nu se poate nega aspectul condițional al legământului. Deși acesta a fost încheiat prin har, fără să se bazeze pe meritele lor și reprezentând un dar pentru copiii lui Israel, făgăduințele lui nu au fost necondiționate. Oamenii puteau să refuze darul, să respingă harul și să renunțe la făgăduințe. Legământul, ca și mântuirea, nu neagă niciodată liberul-arbitru. Domnul nu îi forțează pe oameni să intre într-o relație mântuitoare cu El. Nu le impune un legământ. El îl oferă oricui fără plată și toți sunt invitați să-l accepte. Când omul acceptă, își asumă și obligațiile, dar nu ca pe un mijloc de a dobândi binecuvântarea legământului, ci ca pe o manifestare a primirii binecuvântărilor care derivă din el. Israel trebuia să asculte, dar nu pentru a obține făgăduințele, ci pentru ca făgăduințele să poată
fi împlinite în viața lui. Ascultarea poporului era o expresie a ceea ce însemna să fii binecuvântat de Domnul. Ascultarea nu câștigă binecuvântările, ca și când Dumnezeu ar fi obligat să le ofere, ci creează un mediu în care binecuvântarea credinței poate să fie manifestată.

 

„Să urmați în totul calea pe care v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați, ca să trăiți și să fiți fericiți și să aveți zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire” (Deuteronomul 5:33). Spune Domnul aici că dacă Israel va asculta, va dobândi aceste binecuvântări ca pe ceva ce i se cuvine? Sau mesajul este acela că ascultarea lor Îi va deschide lui Dumnezeu calea pentru a revărsa peste ei binecuvântările Sale? Care este diferența dintre cele două idei?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO