[vineri, 10 aprilie] Un gând de încheiere

 

 

Deși este esențială pentru credința noastră, doar Biblia nu ar avea nicio valoare spirituală reală pentru noi dacă inima și mintea noastră nu ar fi influențate de Duhul Sfânt când o citim și o studiem.

 

„În Cuvântul Său, Dumnezeu le­-a încredințat oamenilor cunoștința necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire autoritară, infailibilă a voinței Sale. Ele sunt măsura caracterului, descoperitorul doctrinelor și dovada experienței… Cu toate acestea, faptul că Dumnezeu a descoperit voia Sa oamenilor prin Cuvântul Său n­-a făcut inutilă prezența și călăuzirea continuă a Duhului Sfânt. Din contră, Duhul a fost făgăduit de Mântuitorul nostru ca să descopere Cuvântul slujitorilor Săi, să lumineze și să aplice învățăturile Lui. Și pentru că Duhul lui Dumnezeu a fost Acela care a inspirat Biblia, este cu neputință ca învățătura Duhului să fie vreodată contrară aceleia a Cuvântului.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 9

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO