Fiara ridicată din mare
1. Care sunt caracteristicile acestei fiare şi care sunt etapele existenţei ei?
Apocalipsa 13:1-4,8
1. Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.
2. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.
3. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.
4. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”Apocalipsa 17:8
Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.
Ioan vede ieşind din mare o fiară monstruoasă. Fiara reprezintă de obicei o putere politică, însă din descrierea acestei fiare rezultă că este vorba despre o putere religioasă şi politică. Marea simbolizează condiţiile sociopolitice tulburi de după căderea Imperiului Roman (Daniel 7:2,3Daniel 7:23,24).
Ioan notează despre această fiară că are şapte capete şi zece coarne, la fel ca balaurul din Apocalipsa 12:3, arătând astfel relaţia dintre ei. Pe capete are scrise nume de hulă, iar pe coarne poartă cununi împărăteşti. Capetele sunt autorităţile statale prin care Satana l-a persecutat pe poporul lui Dumnezeu de-a lungul istoriei (Apocalipsa 17:9-11). Numele de hulă reprezintă pretenţia fiarei la titlul divin. Cele zece coarne reprezintă, conform cu Daniel 7:24, naţiunile rezultate din destrămarea Imperiului Roman. Caracteristicile acestea indică spre etapa papală a Imperiului Roman.
Fiara seamănă cu un leopard, cu un urs şi cu un leu, combinând caracteristicile primelor patru fiare (simbolurile imperiilor mondiale) din Daniel 7:2-7: Babilonul, Medo-Persia, Grecia şi Roma (Daniel 7:17). Ioan însă le enumeră în ordine inversă, indicând faptul că fiara ieşită din mare are legătură cu fiara a patra din Daniel 7, Imperiul Roman.
Balaurul i-a dat acestei fiare puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. După cum Tatăl I-a dat tronul Său şi autoritatea Sa lui Hristos (Apocalipsa 2:27), la fel balaurul învesteşte fiara drept coregent şi reprezentant al lui pe pământ. Deci fiara din mare este al doilea membru al triadei satanice, care îşi doreşte să ia locul lui Isus Hristos în mintea şi în inima oamenilor.
Apocalipsa 13:5 declară că perioada de activitate a fiarei este de 42 de luni, sau de 1 260 de zile profetice (ani). La finalul perioadei, unul dintre capetele ei este rănit de moarte, ducând la o pierdere temporară a autorităţii sale, pentru că rana va fi vindecată. Oamenii privesc la fiară cu mirare şi încep să se închine balaurului şi fiarei.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO