Unitate în închinare
El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Apocalipsa 14:7)
În perioada imediat următoare Cincizecimii, primii creştini au acordat mult timp închinării: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele 2:42). Inima lor se umplea de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu la gândul că Isus era Mesia, împlinirea profeţiilor din Vechiul Testament. Ce privilegiu era pentru ei să cunoască acest adevăr! Ei simţeau nevoia să petreacă timp împreună în părtăşie, studiu şi rugăciune, ca să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru că li se descoperise prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus şi făcuse atâtea pentru ei.
Biserica lui Isus Hristos este, prin definiţie, o biserică închinătoare, chemată de Dumnezeu la existenţă ca să fie „o casă duhovnicească, o preoţie sfântă” care să aducă „jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5). Recunoştinţa faţă de Dumnezeu exprimată în cadrul închinării comunităţii transformă inima şi mintea participanţilor după caracterul Său şi îi pregăteşte pentru slujire.
Subiectul studiului de săptămâna aceasta este semnificaţia închinării şi modul în care contribuie ea la păstrarea unităţii credincioşilor în Isus.
BIBLIA ŞI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND
Biblia: Geneza 49–Exodul 5
- Care dintre fii lui Iacov era cunoscut pentru cuvintele frumoase pe care le rostea?
- De unde vine denumirea „Abel-Miţraim”?
- Cum erau strigătele pe care le scoteau israeliţii din cauza robiei?
- Cine s-a dus să i se plângă lui Faraon de condiţiile grele de muncă?
Istoria mântuirii, cap. 42
- Ce efect a avut faptul că Pavel a fost trimis din cetate în cetate, pentru judecată?
