A treia călătorie misionară

 Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Faptele apostolilor 20:24

Relatarea lui Luca despre cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel începe destul de brusc. Textul spune simplu că apostolul, după ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, sediul activităţii lui misionare, a pornit din nou la drum, străbătând „din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii” (Faptele 18:23). O călătorie de peste două mii de kilometri este redată într-o singură frază!

Aceasta deoarece locul cel mai important al călătoriei a fost Efes, unde Pavel a rămas mai mult timp decât în oricare altă cetate în care a lucrat. Din punct de vedere evanghelistic, Efesul a fost foarte roditor; de aici, mesajul lui Pavel s-a răspândit în toată provincia Asia (Faptele 19:10,26). Bisericile din Colose, Hierapolis şi Laodiceea au fost înfiinţate probabil în această perioadă, posibil datorită lui Epafra (Coloseni 4:12,13), unul dintre colegii lui Pavel (Coloseni 1:7; Filimon 23).

De remarcat că aceasta este ultima călătorie a lui Pavel ca om liber consemnată în Faptele apostolilor. Următoarea, până la Roma, a făcut-o ca întemniţat.

8 septembrie – Ziua Educației (colectă)

BIBLIA ȘI CARTEA ISTORIA MÂNTUIRII – STUDIU LA RÂND

Biblia: Evrei 7–13

  1. Sub ce formă a fost făcută făgăduința noului legământ?
  2. Ce anume implică existența unui testament?
  3. Ce scrie Pavel că au îndurat credincioșii evrei după ce „au fost luminați”?
  4. Din ce cuvinte aflăm despre o posibilă arestare și întemnițare a lui Timotei?

Istoria mântuirii, cap. 28

  1. Ce anume a făcut o impresie adâncă asupra multora dintre cei prezenți la judecarea Domnului Isus?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO